FANDOM


Afis ateu

Afiş al al Asociaţiei Secular-Umaniste din România

De ce ştiinţa şi religia nu trebuie să se intersecteze?

Pentru că nu iese nimic bun din asta.

De ce o fac, totuşi?

Pentru că, din nefericire, unii dintre creştinii fundamentalişti sunt de acord şi acceptă fără prea mare tam-tam orice descoperire ştiinţifică care le face viaţa mai comodă, dar resping oricare alta care pare a contrazice Biblia în esenţa ei, văzând-o ca pe o ameninţare la adresa credinţei lor. Aşa a fost din vremuri străvechi, când "ereticii" sfârşiau apoteotic pe rug, aşa este şi în zilele noastre când Diavolul a făcut ca Darwin să vină cu teoria lui evoluţionistă .

Prima etapă în acest demers este negarea vehementă şi pedepsirea sau denigrarea celui care a venit cu teoria.

După ce dovezile au devenit copleşitoare şi teoria un fapt, se trece la resemnare şi la acceptarea tacită a acesteia. Se reinterpretează pasajele problematice din Biblie astfel încât să fie în concordanţă cu noile descoperiri şi se anunţă victorios că totul este în rezonanţă cu textul sfânt.

Unii însă, mai închistati de felul lor, pentru că nu au curiozitatea să cerceteze lucrurile pe care le critică, sau nu folosesc alte surse în afară de cele care le promovează credinţa - dar au pretenţia că nu sunt îndoctrinaţi - persistă în ignoranţă până "în viaţa de apoi".

Într-o ultimă fază, în puţine cazuri, de obicei după ce "ereticul" a murit demult, se recunoaşte cu jumătate de gură sau cu toată gura, dupa caz, că "s-a făcut o nedreptate".

Toate acestea pentru că persistă într-o interpretare literală a cuvintelor "inspirate de Duhul Sfânt", cuvinte care se consideră că fac Biblia infailibilă.

În cele ce urmează o să încerc să fac nişte parelele între ştiinţă şi religie, din care, sper eu, să reiasă destul de clar motivele pentru care ar trebui să stea fiecare în ograda ei:


Termenul "ştiinţă" provine din latina (scientia) insemnand "cunoastere". Ea se referă la investigarea sau studiul naturii prin observaţie şi raţionament si inseamnă suma tuturor cunoştinţelor acumulate în urma acestei cercetări. Obiectivul metodei ştiinţifice este de a porni de la una sau mai multe ipoteze şi a dezvolta o teorie validă. Termenii de "model", "ipoteză" si "teorie" au în ştiinţă alte înţelesuri decât în limbajul uzual.

Oamenii de ştiinţă folosesc termenul de "model" pentru a exprima descrierea a ceva, în mod specific ceva care poate fi folosit pentru a face predicţii care pot fi testate prin experiment sau observaţie.

O ipoteză este o afirmaţie care (încă) nu a fost nici confirmată nici infirmată prin experiment.

Cuvântul "teorie" am observat că este înţeles complet greşit de multă lume. În limbaj comun înseamnă idei care nu se bazează pe nici o dovadă solidă; în contrast cu aceasta, oamenii de ştiinţă folosesc acest cuvânt pentru a se referi la mănunchiuri de idei care fac prognoze specifice. A spune "mărul a căzut" este a afirma un fapt, în timp ce teoria newtoniană a gravitaţiei universale este un corp de idei care permit unui om de ştiinţă să explice de ce mărul a căzut şi să facă prognoze privind alte obiecte căzătoare. Orice teorie foarte fructuoasă care a supravieţuit timpului şi care are o cantitate copleşitoare de dovezi pe care se sprijină este considerată a fi "dovedită" în sens ştiinţific. Unele modele acceptate universal, precum teoria heliocentrică şi teoria atomică au supravieţuit testării empirice riguroase fără a fi contrazise, totuşi nu este exclus ca într-o zi să fie infirmate. Teorii mai noi, precum teoria stringurilor pot oferi idei promiţătoare, dar încă trebuie să treacă prin acelaşi proces pentru a fi acceptate.

Rezultatele cercetării ştiinţifice sunt documentate minuţios. Pentru asta există standarde, care asigură posibilitatea de a explica paşii care duc la o anume concluzie. Aici este importantă şi publicarea tuturor surselor folosite şi luarea în considerare a nivelului actual la care se află cercetarea în domeniul respectiv. Astfel, rezultatele cercetării devin comparabile, la fel precum progresul însuşi în disciplina respectivă. Lucrările de cercetare fac trimitere una la celalaltă. Ele vin în spirjinul, critică sau perfecţionează teoriile existente.

Paşii cunoaşterii ştiinţifice: Edit

Metoda stiintifica

Observarea şi măsurarea fenomenelor Acumularea şi ordonarea materialului Creearea de ipoteze şi modele, prognoze, stabilirea nivelului de importanţă Testarea ipotezelor modelului prin experimente, teste, încercări Confirmarea sau infirmarea ipotezelor Publicarea rezultatelor, pentru ca acestea să poată fi validate de alţii Modificarea, dezvoltarea sau invalidarea modelului, în funcţie de rezultatul testelor şi de opiniile criticilor În cazul confirmării, dezvoltarea unei teorii, care trebuie însă să îndeplinească anumite criterii Atât timp cât teoria nu este falsificată, poate să fie considerată cunoştinţă ştiinţifică

Religia este credinţa în supranatural, sacru sau divin, şi codul moral, practicile de ordin ritual, dogmele, valorile şi instituţiile asociate cu această credinţă. În cursul dezvoltării sale religia a luat un imens număr de forme în diverse culturi sau persoane. Este de asemenea o formă de explicare a lumii, în condiţiile lipsei unei cunoaşteri ştiinţifice, un instrument de reducere a anxietăţii în situaţiile care depăşesc posibilităţile efective de control ale omului şi care oferă un răspuns la tragediile vieţii umane, la conflictul dintre proiectele umane şi realităţi.

Ştiinţa nu este dogmatică. Oamenii de ştiinţă niciodată nu pretind a fi în posesia adevărului absolut. Rezultatele cercetării ştiinţifice sunt falsificabile, adică se pot testa şi verifica validitatea lor. Mecanica newtoniană este un exemplu faimos de lege care nu a supravieţuit experimentelor care implică viteze apropiate de cea a luminii sau apropiere faţă de câmpuri gravitaţionale puternice. În afara acestor condiţii, Legea lui Newton rămâne un model excelent de de mişcare şi gravitaţie. Pentru că relativitatea generală oferă explicaţii pentru toate fenomenele descrise de mecanica newtoniană, este privită ca o teorie superioară. Afirmaţiile religioase nu pot fi falsificate din start, pentru că nu pot fi cercetate. De asemenea, falsificabilitate înseamnă că teoria trebuie să includă şi condiţiile în care s-ar putea să nu fie adevărată. Afirmaţiile religioase însă nu admit că ar putea exista condiţii în care validitatea lor ar putea fi pusă sub semnul întrebării. Un astfel de exemplu este creaţionismul, care explică facerea lumii. Acesta nu poate fi contestat in mod stiintific pentru ca nici nu a fost formulat in mod stiintific: nu a fost experimentat, nu a fost observat, nu s-au facut analize si observatii prin modul empiric de a testa o teorie. Asadar, creationismul ramane o credinta. Astfel, tema evolutionism versus creationism a fost si rămâne o absurditate.

Ştiinţa este o metodă folosită cu scopul de a acumula cunoştinţe,care încearcă să ofere răspunsuri la problemele care ţin de realitatea fizică, dar nu oferă răspunsuri la toate întrebările , cu atât mai puţin la cele de ordin spiritual. Credinta este o stare subiectiva, un sentiment, deci este o reactiune a eului, ceva personal, pe cand stiinta este impersonala, ca si inteligenta. Stiinta poate explica lumea care ne înconjoară, insa aceasta explicatie nu impiedica omul de a simti frica, speranta, iubire in fata acestei lumi si de a-si inchipui o alta lume, care să-l răsplătească pentru suferinţa îndurată în viaţa actuală.

Practic stiinta si religia reprezinta doua modalitati de cunoastere.

Surse: Ştiinţă - Wikipedia Religie- Wikipedia Ştiinţă şi religie - Descopera.org (Marius Ignatescu)

Sursa: Gandeste-rational.Blogspot.ro

Un mare mit modern: ştiinţa l-a omorît pe Dumnezeu Edit

Anul trecut, fizicianul Stephen Hawking a declarat că nu mai avem nevoie de “ipoteza Dumnezeu” pentru a ne răspunde la întrebările ultime, ştiinţa fiind perfect capabilă să umple toate golurile. Aşa-numita “teorie-M” a lui Hawking pare că reuşeşte să descrie originea Universului (a Multiversului, la Hawking – adică toate universurile posibile) fără să implice un agent extern, un Creator. Richard Dawkins, unul dintre cei mai importanţi gînditori evoluţionişti, vede viaţa ca fiind un proces orb, fără intenţie şi scop, de multiplicare a unei proteine în forme din ce în ce mai complicate -- acestea sunt genele şi noi nu suntem decît maşinării care le transportă şi le reproduc.

de Dan Sociu Hawking şi Dawkins sunt oameni de ştiinţă şi atei militanţi. Cele două etichete par să meargă bine împreună, atît de bine, încît mare parte din lumea contemporană occidentală le consideră de nedespărţit. Mai mult, există credinţa – pentru că nu e altceva decît o credinţă – că raţiunea însăşi îl exclude pe Dumnezeu. Am auzit de cîteva ori, din gura unor persoane educate, vorbele „ateu, ca orice om inteligent”. Am prieteni care refuză orice discuţie despre Dumnezeu, apreciind-o ca „inutilă, conversaţie de semidocţi”. Ideea că ştiinţa l-a omorît pe Dumnezeu i-a confuzionat şi pe mulţi credincioşi, care preferă să se refugieze în obscurantism, să nege cu totul ştiinţa, să respingă tehnologia, să dispreţuiască evoluţionismul, decît să caute împăcarea cu o tabără care nu e de fapt adversă. Creştinii care au aruncat primele pietre înspre Darwin, şi el, la acea vreme, un om credincios, au ţinut mai mult la literalitatea scrierilor biblice, la fetişizarea unui singur nivel de înţelegere, decît la acceptarea unui nou model de descriere a lumii. Astfel evoluţionismul a ajuns, printr-o neînţelegere, un fals duşman al credinţei. Aceste neînţelegeri, una cîte una, au construit marele mit modern al ştiinţei-care-a-distrus-religia, iar acest mit are mai multe straturi : Ştiinţa a apărut şi s-a dezvoltat împotriva creştinismului „Biserica interzicea autopsiile şi disecţiile”, „Creştinismul a blocat progresul ştiinţelor naturale” sunt doar cîteva dintre miturile populare contemporane pe care istorici ai ştiinţei precum David C. Lindberg şi Ronald L. Numbers le demolează în cărţile lor. Ideea că, pînă să intervină ştiinţa, creştinismul îi ţinea pe oameni în întuneric e falsă. Numbers spune că „în Evul Mediu, aproape orice cărturar creştin ştia că Pămîntul e rotund şi chiar îi cunoştea, aproximativ, circumferinţa”. Existau, e adevărat, capi ai Bisericii care condamnau descoperirile ştiinţifice, precum cei care l-au declarat eretic pe Galileo şi l-au arestat la domiciliu, dar existau în acelaşi timp şi reţele sofisticate de călugări, un Internet al epocii, care conservau şi transmiteau dintr-o parte a lumii în alta informaţiile ştiinţifice. Ştiinţa a explodat în Europa în secolele XVI şi XVII, într-o lume creştină, unde se credea că Universul e opera unei minţi raţionale şi poate fi înţeles de o altă minte raţională. Fără această credinţă în inteligibilitatea lumii, ştiinţa nu ar fi fost posibilă. Descoperirea legii gravitaţiei i-a întărit lui Newton credinţa în Dumnezeu, în ordinea lumii, în existenţa structurilor şi regularităţilor universului şi i-a reconfirmat încrederea în capacitatea minţii umane de a înţelege. John Lennox, matematician şi profesor de istoria ştiinţei la Oxford, afirmă că, în aceeaşi epocă, alte civilizaţii, precum cea chineză, care nu aveau această viziune de bază a lumii, deşi au făcut destule descoperiri importante, nu le-au dus mai departe.

Oamenii de ştiinţă sunt cu necesitate atei Pentru a combate această prejudecată, nu e nevoie decît de o listă (şi încă una incompletă):

  • Johannes Kepler – astronom, autor al unei opere ştiinţifice revoluţionare. În cartea sa, Armonia lumilor, a afirmat încă de la început: „Sînt creştin”.
  • Robert Boyle – pionier al chimiei moderne („legea lui Boyle”), a scris cărţi religioase, meditaţii creştine.
  • Isaac Newton – un savant care nu mai are nevoie de nici o prezentare. „ Am convingerea fundamentală, spunea el, că Biblia este Cuvîntul lui Dumnezeu, scrisă de oameni insuflaţi de Dumnezeu.” şi „Ateismul nu are sens”.
  • Michael Faraday – inventatorul generatorului electric şi al transformatorului, predicator al Evangheliei.
  • James Joule – fizician, cel cu al cărui nume e notată unitatea de măsură a energiei, întemeietorul termodinamicii (prima lege a termodinamicii contrazice ideea că universul s-ar fi putut crea singur, din nimic), creştin militant.
  • Louis Pasteur – a întemeiat microbiologia şi bacteriologia, a inventat vaccinarea, imunizarea şi pasteurizarea, s-a opus ideii de generare spontană a vieţii şi a susţinut că „ştiinţa îi apropie pe oameni de Dumnezeu”.
  • Lord Kelvin – a sistematizat ştiinţa termodinamicii, a descoperit scara temperaturii absolute, a patent 70 de invenţii, nu vedea nici un conflict între ştiinţă şi Biblie.
  • James Clerk Maxwell – autorul teoriei electromagnetice, creştin devotat.

Aceştia sunt întemeietorii ştiinţei (iar Galileo Galilei şi Darwin ar fi putut intra pe această listă, în ciuda conflictelor cu Biserica). În secolul XX, au fost şi alte personalităţi ale lumii ştiinţei care şi-au exprimat orientarea spre misticism (Bohr, Einstein, Plank, Heisenberg, Schrodinger şi alţii), iar printre contemporani, sunt laureaţi ai Premiului Nobel precum fizicianul Charles Townes, fizicianul şi geneticianul Francis Collins, preşedinte al proiectului Genomul Uman, climatologul John T. Houghton, preşedinte al Societăţii Internaţionale pentru Ştiinţă şi Religie, şi alţii.

Interesant e că majoritatea acestor titani ai ştiinţei, profesionişti ai raţiunii, au fost creştini, nu doar teişti. Newton şi Pasteur, Townes şi Collins credeau şi cred nu într-o entitate abstractă care a dat un impuls lumii, ci într-un Dumnezeu viu, personal, în Iisus Hristos şi în toate învăţăturile creştine – ceea ce Richard Dawkins numeşte halucinaţie, delir. Astfel, minţi ca ale celor de pe lista de mai sus dar şi ale unor personalităţi precum Pascal (probabilitate), Ramsay (chimie), Babbage (ştiinţa computerelor), von Braun (rachete spaţiale), Euler (calcul matematic), Mendel (genetică), care au inventat şi au proiectat întreaga tehnologie contemporană, au fost şi sunt halucinatorii. Medicamentele, computerele, avioanele, sateliţii, toate funcţionează pornind de la intuiţiile unor deliranţi, lumea contemporană a fost proiectată, în amănunt, de oameni care şi-au bazat întreaga viaţă şi gîndire pe o psihoză.

Credinţa atîtor genii ştiinţifice nu demonstrează automat şi adevărul acestei credinţe, dar demonstrează clar ignoranţa celor care consideră ateismul o consecinţă obligatorie a inteligenţei.

Sursa: Adevarul.ro

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki