Trupurile evreilor ucişi la Odessa
Masacrul de la Odesa, 1941. Rolul maresalului Antonescu in uciderea a 25.000 de evrei[]
Circa 25.000 de persoane au fost ucise de Armata Romana in perioada 22 – 24 octombrie 1941, ca represalii pentru aruncarea in aer a comandamentului trupelor romane din Odesa. In explozie au murit 16 ofiteri – inclusiv un general – Ion Glogojanu, comandantul militar al orasului – 46 de soldati si subofiteri, patru ofiteri germani de marina si numerosi civili.
Context[]
Cucerirea Odessei a fost o operatiune mai grea decat s-a prognozat. Desi ordinul initial era ca orasul sa fie capturat “din mers”, trupele romane, slab echipate, cu mari lipsuri de armament si munitie, au avut nevoie de peste doua luni pentru a cuceri orasul. Pierderile au fost deosebit de grele: 92.545 de soldați (17.729 morți, 63.345 răniți și 11.471 dați dispăruți) fata de 41.268 de pierderi: 16.578 morți și dispăruți și 24.690 răniți, cat au raportat sovieticii. In momentul in care trupele romane au intrat in oras, s-a dezlantuit teroarea. Soldatii romani au jefuit, ucis si violat:
„Teroarea a început încă din primele ore. În grup sau câte unul în parte ei dădeau buzna în apartamente sub motiv că erau în căutarea soldaţilor sovietici, a comuniştilor şi evreilor. Loviturile cu patul armelor şi bătaia sălbatică a tuturor, indiferent de vârstă şi sex, erau însoţite de ameninţări cu execuţia imediată. Tot ce vedeau ochii lor avizi era ticsit în graba mare în raniţele şi buzunarele lor. La mare căutare erau ceasurile, brăţările, inelele, cerceii şi banii. Şi îndată, de parcă cineva îi fugărea din urmă, se năpusteau în apartamentele vecine, unde josniciile se repetau. Strigătele lor exaltate de lăcomie şi de samavolnicie şi strigătele oamenilor înspăimântaţi de moarte, care nu înţelegeau deloc limba română, umpleau toate casele, uliţele. Soldaţii îndrăciţi goneau după femeile tinere şi le violau în grup, deseori sub ochii împietriţi de groază ai membrilor familiei”. (Cf. Sergiu Nazaria, Holocaust: File din istorie: (pe teritoriul Moldovei şi în regiunile limitrofe ale Ucrainei în anii ocupaţiei fasciste, 1941-1944), Chişinău, 2005, p. 158-159)
Explozia[]
Comandamentul militar al trupelor romane s-a instalat in fostul sediu al NKDV. Desi s-au primit rapoarte cum ca acesta fusese minat de sovietici, genistii care au controlat cladirea nu au gasit nimic. La ora 17.45, in ziua de 22 noiembrie, cladirea a sarit in aer. În urma exploziei şi-au pierdut viaţa şi au fost răniţi un număr de 135 de militari români şi germani (79 ucişi, 43 răniţi şi 13 dispăruţi), printre care comandantul diviziei 10 infanterie, generalul Ion Glogojeanu, şeful de stat major, colonelul Ionescu Mangu, ofiţerii germani, căpitan de corvetă Walter Reichert, comandor
Autoritatile militare romane hotarasc represalii. Conducatorul statului, maresalul Ion Antonescu e de acord cu decizia. Prin ordinul nr. 561 din 22 octombrie, seful cabinetului militar al maresalului ordona sa se ia masuri drastice de represalii. Ca urmare, încă în cursul nopţii de 22/23 octombrie 1941, comandantul diviziei a 10-a infanterie, generalul Trestioreanu, a ordonat represalii „imediate între care intră suprimarea celor aproximativ 18.000 evrei din ghetouri şi în fiecare sector de regiment – suprimarea a cel puţin 100 de evrei prin spânzurătoare în pieţe”48. În urma acestui ordin, pe parcursul zilei de 23 octombrie au fost executaţi aproximativ 5000 de evrei prin împuşcare şi spânzurare, oraşul Odessa devenind, potrivit mărturiilor unor martori oculari, „oraşul spânzurătorilor” Link.
Masacrul[]
Maresalul Antonescu emite ordinul 562 in care cere executia a cate 200 de comunisti pentru fiecare ofiter roman sau german ucis in explozie iar pentru fiecare soldat, executia a cate 100 de comunisti. In plus, se vor lua ostatici toti comunistii din Odessa, si cate un membru din fiecare familie evreiasca, urmand ca in cazul unui nou atentat sa fie ucisi toti ostatecii.
„Pe strada Karl Marx, dinspre gară, din partea unde se afla cealaltă spânzurătoare, sub supravegherea soldaţilor români se mişca încet o coloană alcătuită din vreo 20-25 de oameni. Se vedea că-şi bătuseră joc de ei cu cruzime. Hainele le erau numai zdrenţe, unii erau desculţi sau numai în ciorapi rupţi, cu capetele descoperite. Feţele le erau pline de vânătăi şi sânge…
Lângă spânzurătoare condamnaţii şi călăii lor s-au oprit. Santinela şi escorta au început să discute între ei şi să fumeze. Apoi i-au spus ceva primului dintre condamnaţi. Acela s-a apropiat de spânzurătoare, a pus jos scaunul pe care-l dusese în mână, a urcat pe el, şi-a pus singur ştreangul la gât şi aştepta tăcut. Românii i-au comandat ceva cu voce aspră următorului din lanţul de condamnaţi. Acela s-a apropiat supus şi a împins scaunul cu piciorul. Nenorocitul a atârnat tot atât de tăcut. Românii, înţelegându-se între ei, au aşteptat câteva minute şi i-au ordonat celui de-al doilea să facă acelaşi lucru. Şi acesta detaşat, de parcă nu era vorba de viaţa lui, a băgat capul în ştreang. N-a spus nimic, n-a rugat nimic. Sta şi aştepta. La ordin, al treilea l-a împins, iar peste câteva clipe şi acesta atârna nemişcat. Şi dintr-o dată, unul dintre condamnaţi, conştientizându-şi brusc situaţia tragică, dintr-un instinct de conservare a vieţii, a ieşit repede din rând şi a rupt-o la fugă. A reuşit doar să traverseze strada. L-au ajuns din urmă gloanţele escortei. Nu s-a apropiat nimeni de el. A rămas să zacă într-o baltă de sânge… În acea dimineaţă sângeroasă au fost executaţi, fără judecată şi fără anchetă, aproximativ 5.600 de oameni. Populaţia era paralizată, uluită. Au fost eliberaţi toţi criminalii care s-au aliat ocupanţilor. Aceştia înţelegeau în mod individual «noua orânduială», care pentru ei însemna câştigarea libertăţii, răfuiala cu duşmanii personali, reglări de conturi, violenţă”. [Cf. Sergiu Nazaria, Holocaust: File din istorie: (pe teritoriul Moldovei şi în regiunile limitrofe ale Ucrainei în anii ocupaţiei fasciste, 1941-1944), p. 161-162.]
Dupa uciderea a 5.000 de evrei, la 24 octombrie 1941, seful cabinetului militar al maresalului, a telegrafiat la Odessa:
„Telegramă cifrată nr. 563 Pentru generalul Macici”. Drept represalii, dl. Mareșal Antonescu ordonă:
1) Executarea tuturor Evreilor din Basarabia refugiați la Odesa.
2) Toți indivizii care intră în prevederile ordinului 3161 (302 858) din 23 Octomvrie 1941 care nu au fost încă executați, precum și alții ce li se pot adăuga vor fi puși într’o clădire minată anterior și care va fi detonată. Se va efectua această acțiune în ziua înhumării victimelor noastre.
3) Acest ordin va fi distrus după ce va fi fost citit.
Rezultatul acestui ordin a fost un asasinat în masă ce a avut loc la 24 octombrie 1941. Aproximativ 22.000 de evrei (după alte surse numărul acestora s-a cifrat la 40.000 evrei52) au fost escortaţi de militari români aparţinând batalionului nr. 10 mitraliori din divizia a 10-a infanterie, conduşi de locotenentcolonelul Nicolae Deleanu şi locotenent-colonelul de jandarmi Mihail Niculescu (poreclit „Coca-călăul”53) – care îndeplinea funcţia de pretor al oraşului – în apropierea Odessei, la Dalnic, unde evreii au fost înghesuiţi în 4 magazii. Aceste magazii au fost mai întâi mitraliate, iar ulterior incendiate pe rând cu excepţia ultimei magazii care a fost minată şi aruncată în aer la aceaşi oră la care explodase clădirea comandamentului militar, adică ora 17.45.
„Au fost masaţi până la refuz în patru magazii care au fost apoi nimicite pe rând, cu foc de mitraliere, puşcă, stropite cu benzină şi incendiate, cu excepţia ultimei magazii care a fost dinamitată. Vacarmul şi scenele înfiorătoare ce au avut loc depăşesc puterea de evocare: femei cu părul în flăcări, oameni răniţi şi aprinşi de vii ieşeau prin acoperişul sau spărturile magaziilor incendiate, căutând înnebuniţi o scăpare. De jur împrejur însă îi ţintea arma ostaşilor care aveau ordinul de a nu scăpa niciun civil. Grozăvia sinistrului era aşa de puternică încât tulburase adânc pe toţi cei de faţă, soldaţi şi comandanţi. Într-o stare sufletească în careraţiunea era gonită şi înăbuşită de instinct, oamenii confirmau misiunile primite, le executau febril sau se ascundeau, retrăgându-se deoparte, după cum, probabil, era firea fiecăruia. Astfel unii soldaţi trăgeau încruntaţi, calm, alţii se închinau şi trăgeau, iar arma le tremura în mână, alţii trăgeau aiurea, alţii chiar evitau să tragă. [...] Cei dinăuntrul magaziilor, îngroziţi de chinurile morţii, încercau să evadeze sau se ridicau pe geamuri în mijlocul flăcărilor, implorând să fie împuşcaţi. Cei mai mulţi dintre ofiţerii ce erau la faţa locului erau impresionaţi la lacrimi de ceea ce erau nevoiţi să facă şi unii dintre ei abandonau poziţia, eschivându-se sau chiar ascunzându-se printre alţi soldaţi fără misiune” [Jean Ancel (ed.), Documents concerning the Fate of Romanian Jewry During the Holocaust, vol. VI, documentul nr. 26, p. 281-282.]
Pedeapsa[]
La procesul criminalilor de război de la Tribunalul Poporului din București (1946), unul dintre capetele de acuzare împotriva lui Ion Antonescu, Gheorghe Alexianu și Nicolae Macici a fost ordonarea represaliilor împotriva populației civile de la Odessa din toamna anului 1941. Pentru aceste crime au fost condamnați la pedeapsa cu moartea. Primii doi au fost executați prin împușcare la 1 iulie 1946 în închisoarea Jilava, iar lui Nicolae Macici regele Mihai I i-a comutat pedeapsa în închisoare pe viață.
Sursa: UnStory.com
[]
Supliciul celor 120.000 de evrei din Odessa a rivalizat cu cel din lagarul de pe Bug. În ciuda propagandei romanesti, evreii - in numar de 90.000 pana la 120.000 cand Odessa a fost capturata - nu erau favoritii regimului sovietic. În timpul asediului antisemitismul a sporit, mai ales in mediile clasei muncitoare, atingand apogeul in ajunul evacuarii Odessei. La mijlocul lunii septembrie, dupa ce avioane germane lansasera fluturasi cu propaganda antisemita deasupra orasului, tineri huligani au organizat in unele districte mitinguri antievreiesti, scandand vechiul slogan tarist: “Bateti pe evrei si salvati Rusia." Divizia 10 infanterie, care a intrat in oras pe 16 octombrie 1941, a primit ordinul de a-i aduna “toti barbatii evrei intre 15-50 ani si pe evreii care au fugit din Basarabia la Odessa" S-au comis cateva omoruri langa port, fiind vorba de victime care nu reusisera sa se imbarce in ultimele vapoare ce parasisera Odessa. Pe 17 octombrie, autoritatile militare romane au ordonat efectuarea unui recensamant, fiind fixate mai multe centre de inregistrare si verificare in oras. La 18 octombrie, soldatii romani au inceput sa ia ostatici, in special evrei. Unii dintre acestia au fot tarati afara din case, in timp ce altii au fost retinuti la punctele de control. Închisoarea municipala s-a transformat intr-un mare lagar pentru evrei. Din 18 octombrie 1941 pana la mijlocul lui martie 1942, militarii romani din Odessa, ajutati de jandarmi si politie, au ucis cel putin 25.000 de evrei si au deportat peste 35.000. În seara de 22 octombrie, sectorul central si partea dreapta a locatiei Comandamentului trupelor romane in Odessa a explodat, omorand saisprezece ofiteri romani (inclusiv pe comandantul militar al orasului, generalul Ion Glogojanu), patru ofiteri germani de marina, patruzeci si sase de membri ai fortelor armate romane si mai multi civili. Comandamentul Diviziei 10 fusese anterior cartierul general al NKVD (politia secreta sovietica). Existasera avertismente, inca din luna septembrie, conform carora "unitatile comuniste in retragere au minat anumite cladiri si locuri, au instalat mecanisme de sabotaj in anumite obiecte, si chiar in jucarii" De indata ce a aflat de dezastru, Antonescu i-a ordonat generalului Iosif Iacobici, seful Marelui Stat Major si comandant al Armatei a 4-a "sa ia masuri drastice de pedepsire". În acea noapte, Iacobici a telegrafiat la Cabinetul militar al lui Antonescu ca incepuse actiunea ordonata: "Ca represalii si pentru a da un exemplu populatiei s-au luat masuri a spanzura in pietele publice un numar de evrei si comunisti suspecti" În acea noapte, Iacobici l-a trimis la Odessa pe generalul Nicolae Macici, comandant al corpului doi de armata din cadrul Armatei a 4-a. Loctiitorul generalului Tataranu, colonelul Stanculescu, i-a trimis lui Trestioreanu Ordinul Secret nr.302826 al lui Antonescu, cerand "suprimarea celor aproximativ 18.000 evrei in piete" din ghetouri si in fiecare sector de regiment – suprimarea a cel putin 100 de evrei prin spanzuratoare. La amiaza, Stanculescu i-a telegrafiat din nou lui Tataranu, raportandu-i despre masurile punitive: Represiunea s-a executat in interiorul orasului prin impuscare si spanzurare si afisarea unor placarde pentru prevenirea tuturor celor ce se vor deda la acte teroriste... iar executarea evreilor din ghetouri este in curs pentru efectivul raportat.... Evreii au fost incolonati si condusi in acele locuri de catre armata, jandarmerie si politie (care venise din Romania). Cele mai multe executii au fost comise in vecinatatea Dalnic-ului sau in drumul spre Dalnic; zeci de mii de evrei fusesera adusi acolo in acest scop. Cu toate ca germanii se oferisera sa trimita la fata locului un batalion SS ca sa ajute la "dezactivarea minelor" si curatarea Odessei "de evrei si bolsevici", autoritatile romane au decis sa actioneze singure. Cei executati, inclusiv ostatici si localnici care nu ascultasera ordinele, nu beneficiasera de nici o judecata si au fost spanzurati de balcoanele de pe strazile principale. Dupa explozie, lungi siruri de evrei au fost spanzurati pe stalpii de electricitate ale troleibuzelor. Circa 10.000 evrei deja arestati au fost bagati in puscarie si nu executati imediat. Generalul Iacobici s-a grabit sa trimita Cabinetului Militar un raport asupra situatiei, care detalia actiunile represive efectuate: "actiunea de represiune s-a executat in interiorul orasului, prin impuscare si spanzurare, si afisarea de placarde pentru avertizarea celor ce vor mai indrazni si incerca astfel de terorism". Pana a doua zi dimineata, sute de cadavre de evrei atarnau in pietele orasului si la intersectii. Carnagiul nu s-a oprit aici. Cel putin 25.000 evrei au fost manati de jandarmi pe camp. Unul dintre supravietuitorii acestui episod, pe atunci o fetita de saisprezece ani, a povestit ca acel convoi din care ea facea parte era atat de intins, incat nu-i putea zari "inceputul si capatul." Timp de doua saptamani, deportatii au fost obligati sa marsaluiasca spre lagarul de la Bogdanovca. Odata ajunsi acolo, aproape toti au fost lichidati. Circa 22.000 de evrei de toate varstele au fost inghesuiti in noua magazii (baraci), operatie care a continuat si dupa caderea noptii, pe 23 octombrie. Masacrul a avut loc dupa cum urmeaza: Una dupa alta magaziile au fost ciuruite cu foc de mitraliera si pusca, udate cu gazolina si incendiate, cu exceptia ultimei care a fost aruncata in aer. Haosul si imaginile oribile care au urmat nu pot fi descrise: oameni raniti arzand de vii, femei cu parul in flacari iesind afara prin acoperis sau prin gaurile din baracile aprinse, in incercarea nebuneasca de a se salva. Dar magaziile erau inconjurate pe toate laturile de soldati, cu armele atintite. Primisera ordinul sa nu lase sa scape nici un civil. Oroarea era atat de mare incat a socat profund pe toata lumea, soldati si ofiteri. Camioane transportand gazolina si kerosen erau parcate in afara magaziilor. Aceste cladiri au fost rapid incendiate, una dupa alta, deoarece soldatii trebuiau protejati. Dupa aceea, trupele s-au retras la circa 50 de metri si au inconjurat perimetrul spre a preveni evadarile. Un ofiter roman a descris ceea ce vazuse: "Cand focul a izbucnit, unii dintre cei aflati in magazie, usor raniti sau inca nevatamati, au incercat sa scape sarind pe fereastra sau iesind prin acoperis. Soldatii primisera ordinul sa impuste imediat pe oricine s-ar incumeta sa faca asta. În incercarea de a scapa de agonia focului, unii s-au aratat la geamuri si le-au cerut, prin semne, soldatilor sa-i impuste, aratand catre capete si inimi. Dar cand au vazut armele indreptate catre ei, au disparut de la geamuri pentru un moment, reaparand insa dupa cateva secunde si facandu-le iar semne soldatilor. Apoi s-au intors cu spatele la fereastra spre a nu vedea soldatii tragand in ei. Operatia a continuat de-a lungul noptii, iar chipurile vizibile in lumina flacarilor erau si mai inspaimantatoare. În acest timp, cei care apareau la geamuri erau goi, deoarece isi smulsesera hainele arzande. Cateva femei si-au aruncat copiii pe fereastra." Una dintre magazii a fost aleasa spre a indeplini dorinta expresa a lui Antonescu de a arunca in aer o cladire intesata cu evrei. Explozia s-a produs pe 25 octombrie 1941, la ora 5.45 p.m., exact momentul cand cladirea Cartierul General al armatei romane din Odessa explodase cu cateva zile in urma. Forta deflagratiei a imprastiat bucati din corpuri in tot perimetrul din jurul magaziei. Deleanu, Niculescu-Coca, capitanul Radu Ionescu si Balaceanu i-au impuscat cu totii pe evreii care incercau sa scape si chiar au aruncat grenade de mana sovietice in magazii. Unii soldati ingroziti si chiar si ofiteri au facut tot ce puteau spre a nu impusca flacarile umane. "Cei mai multi dintre ofiterii ce erau la fata locului erau impresionati la lacrimi de ceea ce erau nevoiti sa faca si unii dintre ei abandonau pozitia, eschivandu-se sau chiar ascunzandu-se printre alti soldati aflati acolo fara misiune." Sursele germane – un ofiter din Abwehr a vizitat Odessa la finele lunii octombrie si a pregatit un raport detaliat asupra exploziei cartierului general militar roman – confirma obiectivul si natura operatiunii romanesti din Odessa. Totusi, sursele au pus accentul pe actiunea de minare a agentilor sovietici, insistand mai putin pe represaliile romanesti contra evreilor. Catre sfarsitul lui noiembrie, romanii au dus prizonierii de razboi la Dalnic pentru a sapa gropi in apropierea magaziilor, pentru a scoate cu carlige cadavrele si sa le ingroape". Dupa eliberarea Odessei, Comitetul regional al Partidului Comunist, Obkom, a raportat ca in cele noua gropi erau acolo "peste 22.000 de cadavre, printre care si cadavre de copii care au murit sufocati. Parte din cadavre aveau semne de gloante, membre sfartecate si cranii sfaramate". La 13 februarie 1942, colonelul Matei Velcescu raporta ca 31.114 evrei au fost evacuati cu trenul la Berezovca. Acesti evrei au fost impuscati de unitati de exterminare germane in cooperare cu jandarmii romani, iar corpurile lor au fost arse de germani. Per total, 35.000 evrei din 40.000 au fost deportati, dupa cum afirma dr. Tataranu in aprilie 1942. Conform lui Vidrascu, 20-20% dintre deportati au murit prin inghet inainte si in timpul deportarilor. Cifra ar fi putut fi mult mai mica daca jandarmii lacomi si alti oficiali nu le-ar fi luat evreilor tot ceea ce aveau, hainele si mai ales paltoanele (in special cele facute din piele sau tesatura fina). Jandarmii si soldatii care au adus evreii la Sortirovka se refereau la trenurile deportarii ca la un "tren -dric". Un ofiter roman care a calatorit cu acest tren pe 18 ianuarie (intr-un vagon special pentru militari) si-a insemnat aceste amintiri: "Era o iarna cumplita, cum numai in Rusia se poate intalni. Zapada calatoare se inalta in vazduh, lasand pamantul gol-golut si negru, pentru ca in clipa urmatoare sa astupe tot ce era pe jos. Dune de zapada se mutau din loc in loc iar promovarea ingrosa in flori de gheata firele de telefon, ramuri si barbile trecatorilor. Vant nebun, nouri bosumflati si grabiti scuturau cerul Odessei... Era in amurg... 1.200 de femei, copii, batrani din Odessa sunt ridicati intre baionete, de nemti, si adusi in coloana la gara... Batrani cu barbile albe de promoroaca femei batrane si tinere cu si fara copii in brate, copii de toate varstele, pe jos, pe sanii, in brate, infasurati in plapumi, in paltoane... Pe trei sanii trase de femei erau adusi cinci mosnegi, care au uitat sa moara acasa... Pentru evrei erau destinate 10 vagoane de marfa. Deci 120 de oameni de vagon. Iar pe vagoane era scris: "8 cai sau 40 oameni". Au incaput totusi cate 120. Iar cand usile "laterale" au fost trase, prin ferestrele cu zabrele ieseau nori de abur ca la etuve. În timpul imbarcarii un batran si trei femei au incetat din viata. Cadavrele au fost totusi urcate in tren... si in noaptea sura o boccea se desprinsese de pe platforma unui vagon... Legatura se prabusi brusc in sunet de piatra lovita, pe caldaramul peronului, iar din ea sarira cateva cioburi. Erau bucati de copil inghetat care cazuse din bratele mamei. Iar mama innebunita urla pe platforma si-si sfasia cu unghiile obrajii... Trenul s-a pus apoi in miscare. Spre moarte. Era trenul dric" Au mai fost si alte pogromuri (la Iasi, la Dorohoi, in timpul rebeliunii legionare in Bucuresti), dar cred ca povestirea acestor orori a fost suficienta pentru a demonstra ca folosindu-se de numele lui Dumnezeu, orice grup de oameni poate savarsi atrocitati de neimaginat. Oamenii aceia au murit pentru ca singura lor "vina" a fost aceea de a se naste cu alta religie. Sa nu uitam cuvintele celui numit de catre urmasi " Sf. Ioan Gura de Aur", cuvinte care sunt dintre cele mai anti-semite din istorie si au servit ca argumente si justificari pentru pogromurile care au urmat periodic in Europa secolelor viitoare. "Evreii isi sacrifica copiii Satanei...sunt mai rai decat bestiile salbatice. Sinagoga este o casa de prostitutie, o vizuina de ticalosi, un templu de diavoli idolatrii...un loc de intalnire al asasinilor lui Cristos, o casa rau famata, un abis al pierzaniei" "Evreii au cazut in conditia celui mai josnic animal. Orgiile si betia i-au adus la nivelul porcilor si a caprei in calduri. Ei stiu doar un singur lucru: sa-si satisfaca burtile, sa se imbete, sa ucida ..." "Evreii sunt intotdeauna degenerati pentru uciderea odioasa a lui Cristos. Pentru aceasta nu exista rascumparare, iertare ..." "Ii urasc pe Evrei pentru ca au incalcat Legea... Este datoria tuturor crestinilor sa-i urasca pe Evrei…"
Sursa: www.tlp.ro
Supliciul celor 120.000 de evrei din Odessa a rivalizat cu cel din lagarul de pe Bug. În ciuda propagandei romanesti, evreii - in numar de 90.000 pana la 120.000 cand Odessa a fost capturata - nu erau favoritii regimului sovietic. În timpul asediului antisemitismul a sporit, mai ales in mediile clasei muncitoare, atingand apogeul in ajunul evacuarii Odessei. La mijlocul lunii septembrie, dupa ce avioane germane lansasera fluturasi cu propaganda antisemita deasupra orasului, tineri huligani au organizat in unele districte mitinguri antievreiesti, scandand vechiul slogan tarist: “Bateti pe evrei si salvati Rusia." Divizia 10 infanterie, care a intrat in oras pe 16 octombrie 1941, a primit ordinul de a-i aduna “toti barbatii evrei intre 15-50 ani si pe evreii care au fugit din Basarabia la Odessa" S-au comis cateva omoruri langa port, fiind vorba de victime care nu reusisera sa se imbarce in ultimele vapoare ce parasisera Odessa. Pe 17 octombrie, autoritatile militare romane au ordonat efectuarea unui recensamant, fiind fixate mai multe centre de inregistrare si verificare in oras. La 18 octombrie, soldatii romani au inceput sa ia ostatici, in special evrei. Unii dintre acestia au fot tarati afara din case, in timp ce altii au fost retinuti la punctele de control. Închisoarea municipala s-a transformat intr-un mare lagar pentru evrei. Din 18 octombrie 1941 pana la mijlocul lui martie 1942, militarii romani din Odessa, ajutati de jandarmi si politie, au ucis cel putin 25.000 de evrei si au deportat peste 35.000. În seara de 22 octombrie, sectorul central si partea dreapta a locatiei Comandamentului trupelor romane in Odessa a explodat, omorand saisprezece ofiteri romani (inclusiv pe comandantul militar al orasului, generalul Ion Glogojanu), patru ofiteri germani de marina, patruzeci si sase de membri ai fortelor armate romane si mai multi civili. Comandamentul Diviziei 10 fusese anterior cartierul general al NKVD (politia secreta sovietica). Existasera avertismente, inca din luna septembrie, conform carora "unitatile comuniste in retragere au minat anumite cladiri si locuri, au instalat mecanisme de sabotaj in anumite obiecte, si chiar in jucarii" De indata ce a aflat de dezastru, Antonescu i-a ordonat generalului Iosif Iacobici, seful Marelui Stat Major si comandant al Armatei a 4-a "sa ia masuri drastice de pedepsire". În acea noapte, Iacobici a telegrafiat la Cabinetul militar al lui Antonescu ca incepuse actiunea ordonata: "Ca represalii si pentru a da un exemplu populatiei s-au luat masuri a spanzura in pietele publice un numar de evrei si comunisti suspecti" În acea noapte, Iacobici l-a trimis la Odessa pe generalul Nicolae Macici, comandant al corpului doi de armata din cadrul Armatei a 4-a. Loctiitorul generalului Tataranu, colonelul Stanculescu, i-a trimis lui Trestioreanu Ordinul Secret nr.302826 al lui Antonescu, cerand "suprimarea celor aproximativ 18.000 evrei in piete" din ghetouri si in fiecare sector de regiment – suprimarea a cel putin 100 de evrei prin spanzuratoare. La amiaza, Stanculescu i-a telegrafiat din nou lui Tataranu, raportandu-i despre masurile punitive: Represiunea s-a executat in interiorul orasului prin impuscare si spanzurare si afisarea unor placarde pentru prevenirea tuturor celor ce se vor deda la acte teroriste... iar executarea evreilor din ghetouri este in curs pentru efectivul raportat.... Evreii au fost incolonati si condusi in acele locuri de catre armata, jandarmerie si politie (care venise din Romania). Cele mai multe executii au fost comise in vecinatatea Dalnic-ului sau in drumul spre Dalnic; zeci de mii de evrei fusesera adusi acolo in acest scop. Cu toate ca germanii se oferisera sa trimita la fata locului un batalion SS ca sa ajute la "dezactivarea minelor" si curatarea Odessei "de evrei si bolsevici", autoritatile romane au decis sa actioneze singure. Cei executati, inclusiv ostatici si localnici care nu ascultasera ordinele, nu beneficiasera de nici o judecata si au fost spanzurati de balcoanele de pe strazile principale. Dupa explozie, lungi siruri de evrei au fost spanzurati pe stalpii de electricitate ale troleibuzelor. Circa 10.000 evrei deja arestati au fost bagati in puscarie si nu executati imediat. Generalul Iacobici s-a grabit sa trimita Cabinetului Militar un raport asupra situatiei, care detalia actiunile represive efectuate: "actiunea de represiune s-a executat in interiorul orasului, prin impuscare si spanzurare, si afisarea de placarde pentru avertizarea celor ce vor mai indrazni si incerca astfel de terorism". Pana a doua zi dimineata, sute de cadavre de evrei atarnau in pietele orasului si la intersectii. Carnagiul nu s-a oprit aici. Cel putin 25.000 evrei au fost manati de jandarmi pe camp. Unul dintre supravietuitorii acestui episod, pe atunci o fetita de saisprezece ani, a povestit ca acel convoi din care ea facea parte era atat de intins, incat nu-i putea zari "inceputul si capatul." Timp de doua saptamani, deportatii au fost obligati sa marsaluiasca spre lagarul de la Bogdanovca. Odata ajunsi acolo, aproape toti au fost lichidati. Circa 22.000 de evrei de toate varstele au fost inghesuiti in noua magazii (baraci), operatie care a continuat si dupa caderea noptii, pe 23 octombrie. Masacrul a avut loc dupa cum urmeaza: Una dupa alta magaziile au fost ciuruite cu foc de mitraliera si pusca, udate cu gazolina si incendiate, cu exceptia ultimei care a fost aruncata in aer. Haosul si imaginile oribile care au urmat nu pot fi descrise: oameni raniti arzand de vii, femei cu parul in flacari iesind afara prin acoperis sau prin gaurile din baracile aprinse, in incercarea nebuneasca de a se salva. Dar magaziile erau inconjurate pe toate laturile de soldati, cu armele atintite. Primisera ordinul sa nu lase sa scape nici un civil. Oroarea era atat de mare incat a socat profund pe toata lumea, soldati si ofiteri. Camioane transportand gazolina si kerosen erau parcate in afara magaziilor. Aceste cladiri au fost rapid incendiate, una dupa alta, deoarece soldatii trebuiau protejati. Dupa aceea, trupele s-au retras la circa 50 de metri si au inconjurat perimetrul spre a preveni evadarile. Un ofiter roman a descris ceea ce vazuse: "Cand focul a izbucnit, unii dintre cei aflati in magazie, usor raniti sau inca nevatamati, au incercat sa scape sarind pe fereastra sau iesind prin acoperis. Soldatii primisera ordinul sa impuste imediat pe oricine s-ar incumeta sa faca asta. În incercarea de a scapa de agonia focului, unii s-au aratat la geamuri si le-au cerut, prin semne, soldatilor sa-i impuste, aratand catre capete si inimi. Dar cand au vazut armele indreptate catre ei, au disparut de la geamuri pentru un moment, reaparand insa dupa cateva secunde si facandu-le iar semne soldatilor. Apoi s-au intors cu spatele la fereastra spre a nu vedea soldatii tragand in ei. Operatia a continuat de-a lungul noptii, iar chipurile vizibile in lumina flacarilor erau si mai inspaimantatoare. În acest timp, cei care apareau la geamuri erau goi, deoarece isi smulsesera hainele arzande. Cateva femei si-au aruncat copiii pe fereastra." Una dintre magazii a fost aleasa spre a indeplini dorinta expresa a lui Antonescu de a arunca in aer o cladire intesata cu evrei. Explozia s-a produs pe 25 octombrie 1941, la ora 5.45 p.m., exact momentul cand cladirea Cartierul General al armatei romane din Odessa explodase cu cateva zile in urma. Forta deflagratiei a imprastiat bucati din corpuri in tot perimetrul din jurul magaziei. Deleanu, Niculescu-Coca, capitanul Radu Ionescu si Balaceanu i-au impuscat cu totii pe evreii care incercau sa scape si chiar au aruncat grenade de mana sovietice in magazii. Unii soldati ingroziti si chiar si ofiteri au facut tot ce puteau spre a nu impusca flacarile umane. "Cei mai multi dintre ofiterii ce erau la fata locului erau impresionati la lacrimi de ceea ce erau nevoiti sa faca si unii dintre ei abandonau pozitia, eschivandu-se sau chiar ascunzandu-se printre alti soldati aflati acolo fara misiune." Sursele germane – un ofiter din Abwehr a vizitat Odessa la finele lunii octombrie si a pregatit un raport detaliat asupra exploziei cartierului general militar roman – confirma obiectivul si natura operatiunii romanesti din Odessa. Totusi, sursele au pus accentul pe actiunea de minare a agentilor sovietici, insistand mai putin pe represaliile romanesti contra evreilor. Catre sfarsitul lui noiembrie, romanii au dus prizonierii de razboi la Dalnic pentru a sapa gropi in apropierea magaziilor, pentru a scoate cu carlige cadavrele si sa le ingroape". Dupa eliberarea Odessei, Comitetul regional al Partidului Comunist, Obkom, a raportat ca in cele noua gropi erau acolo "peste 22.000 de cadavre, printre care si cadavre de copii care au murit sufocati. Parte din cadavre aveau semne de gloante, membre sfartecate si cranii sfaramate". La 13 februarie 1942, colonelul Matei Velcescu raporta ca 31.114 evrei au fost evacuati cu trenul la Berezovca. Acesti evrei au fost impuscati de unitati de exterminare germane in cooperare cu jandarmii romani, iar corpurile lor au fost arse de germani. Per total, 35.000 evrei din 40.000 au fost deportati, dupa cum afirma dr. Tataranu in aprilie 1942. Conform lui Vidrascu, 20-20% dintre deportati au murit prin inghet inainte si in timpul deportarilor. Cifra ar fi putut fi mult mai mica daca jandarmii lacomi si alti oficiali nu le-ar fi luat evreilor tot ceea ce aveau, hainele si mai ales paltoanele (in special cele facute din piele sau tesatura fina). Jandarmii si soldatii care au adus evreii la Sortirovka se refereau la trenurile deportarii ca la un "tren -dric". Un ofiter roman care a calatorit cu acest tren pe 18 ianuarie (intr-un vagon special pentru militari) si-a insemnat aceste amintiri: "Era o iarna cumplita, cum numai in Rusia se poate intalni. Zapada calatoare se inalta in vazduh, lasand pamantul gol-golut si negru, pentru ca in clipa urmatoare sa astupe tot ce era pe jos. Dune de zapada se mutau din loc in loc iar promovarea ingrosa in flori de gheata firele de telefon, ramuri si barbile trecatorilor. Vant nebun, nouri bosumflati si grabiti scuturau cerul Odessei... Era in amurg... 1.200 de femei, copii, batrani din Odessa sunt ridicati intre baionete, de nemti, si adusi in coloana la gara... Batrani cu barbile albe de promoroaca femei batrane si tinere cu si fara copii in brate, copii de toate varstele, pe jos, pe sanii, in brate, infasurati in plapumi, in paltoane... Pe trei sanii trase de femei erau adusi cinci mosnegi, care au uitat sa moara acasa... Pentru evrei erau destinate 10 vagoane de marfa. Deci 120 de oameni de vagon. Iar pe vagoane era scris: "8 cai sau 40 oameni". Au incaput totusi cate 120. Iar cand usile "laterale" au fost trase, prin ferestrele cu zabrele ieseau nori de abur ca la etuve. În timpul imbarcarii un batran si trei femei au incetat din viata. Cadavrele au fost totusi urcate in tren... si in noaptea sura o boccea se desprinsese de pe platforma unui vagon... Legatura se prabusi brusc in sunet de piatra lovita, pe caldaramul peronului, iar din ea sarira cateva cioburi. Erau bucati de copil inghetat care cazuse din bratele mamei. Iar mama innebunita urla pe platforma si-si sfasia cu unghiile obrajii... Trenul s-a pus apoi in miscare. Spre moarte. Era trenul dric" Au mai fost si alte pogromuri (la Iasi, la Dorohoi, in timpul rebeliunii legionare in Bucuresti), dar cred ca povestirea acestor orori a fost suficienta pentru a demonstra ca folosindu-se de numele lui Dumnezeu, orice grup de oameni poate savarsi atrocitati de neimaginat. Oamenii aceia au murit pentru ca singura lor "vina" a fost aceea de a se naste cu alta religie. Sa nu uitam cuvintele celui numit de catre urmasi " Sf. Ioan Gura de Aur", cuvinte care sunt dintre cele mai anti-semite din istorie si au servit ca argumente si justificari pentru pogromurile care au urmat periodic in Europa secolelor viitoare. "Evreii isi sacrifica copiii Satanei...sunt mai rai decat bestiile salbatice. Sinagoga este o casa de prostitutie, o vizuina de ticalosi, un templu de diavoli idolatrii...un loc de intalnire al asasinilor lui Cristos, o casa rau famata, un abis al pierzaniei" "Evreii au cazut in conditia celui mai josnic animal. Orgiile si betia i-au adus la nivelul porcilor si a caprei in calduri. Ei stiu doar un singur lucru: sa-si satisfaca burtile, sa se imbete, sa ucida ..." "Evreii sunt intotdeauna degenerati pentru uciderea odioasa a lui Cristos. Pentru aceasta nu exista rascumparare, iertare ..." "Ii urasc pe Evrei pentru ca au incalcat Legea... Este datoria tuturor crestinilor sa-i urasca pe Evrei…"
Sursa: www.tlp.ro
Sursa: iPedia.ro