Rational Wiki
Advertisement

În Constituţia României, din 1991, revizuită în 2003, se precizează: „ Art. 29 (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi ingrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale. (2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste in spirit de toleranţă şi de respect reciproc. (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. (4) In relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de invrăjbire religioasă. (5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin inlesnirea asistenţei religioase în armată, in spitale, în penitenciare, în aziluri şi în orfelinate. (6) Părintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.” Cred că se exagerează atunci când se afirmă că ateismul este în creştere iar religia va dispărea din unele ţări dezvoltate. Mai degrabă, se vor stabili noi relaţii între religie, filozofie şi ştiinţă.

Sumele alocate cultelor

Harta conflictelor religioase

Harta conflictelor religioase (vezi Religious Wars)

Relpie
Advertisement