FANDOM


Din Ilogica Testamentului Grecesc (aka "Noul Testament") Edit

Zilele trecute pe Internet o tânără creștină îmi scrie un mesaj, evident, despre Isus Christos îndemnându-mă să-l urmez căci astfel și numai astfel aș putea fi salvat. Astfel că îmi pune stupida întrebare dacăsunt mântuit... întrebare pe care Iudaismul o consideră fără nici o noima, deoarece ca religie Iudaismul e foarte diferit de Creștinism. Dacă pentru creștini a-l accepta pe Isus Christos ca zeitate garantează faptul că aceștia vor ajunge la paradis, Iudaismul e total diferit, nefiind o religie misionară. Pentru Iudaism orice om e și poate fi salvat în sensul descris de creștini, adică să ajungă la paradis, ba mai mult fără a-l cunoaște pe Isus Christos. Un neevreu pentru a fi apreciat de divinitate, e suficient să respecte șapte mițvot (porunci) foarte simple, iar un evreu trebuie să respecte 613. Pentru un evreu relația cu D-zeu e una directă și foarte personală, nu are nevoie de christoși (în sens de unși /mântuitori) sau alte zeități pentru a accede la sacralitate. Iată două căi antagonice ale salvării, una care duce la dezastre în lume (războaie religioase, crime, revolte etc) și o cale neutră, pașnică (lasă-l pe om să aleagă religia care o vrea, dar îndeamnă-l să fie bun).

După cum am vorbit și în articolele anterioare, Creștinismul e o religie axată pe misionarism, caută cu disperare noi adepți și mai ales luptă să convertească pe Israel.

În timpul lui Ramban (Rabbi Moșe ben Nachman sau cca 1200), vine la acesta regele Aragonului, Iacob I cerându-i să se convertească la Creștinism, fapt pentru care rabinul îi răspunde spunându-i că ei nu-și pot schimba religia așa cum nici creștinii nu pot să o schimbe; iar acest lucru nu i-a reușit lui Isus Christos cu o mie de ani înainte, deci nici acum dupa un mileniu, urmașii acestuia nu vor reuși să o facă. Și niciodată un evreu care își cunoaște religia nu va accepta Creștinismul sub nici una din formele acestuia. Există multe contradicții între Biblia creștină și Tanakh-ul evreilor, contradicții grave care ar putea zdruncina temelia creștinilor cum că aceștia sunt continuatori ai poporului evreu sub conducerea lui Isus Christos.

În următoarele rânduri voi expune câteva dintre acestea, care m-au făcut mult să mă gândesc, făcându-mă să ajung la o singură concluzie...Noul Testament sau mai corect spus Testamentul Grecesc a fost elaborat la mulți ani după evenimentele relatate în el, timp în care cei care l-au scris au încercat să-l lege de Tanakh-ul evreiesc, doar că nu prea le-a ieșit.

1 - Matei 27.9 vorbește despre o așa-numită profeție a lui Ieremia despre vinderea cu 30 de arginți. Conform teologiei creștine, evangheliile sunt absolut adevărate și infailibile; de inspirație divină. Dar iată că Ieremia nu a amintit niciodată de 30 de arginți (nicăieri în cartea lui Ieremia din Tanakh nu apar 30 de arginți), ci asta se întâmplă în Zaharia (cap.11:12-13) .

2 - Matei 23.35 unde Isus Christos, denumit și dumnezeu întrupat și fiu de dumnezeu, susține că Zaharia, fiul lui Barachia a fost omorat la Altar la Templu. Scripturile evreiesti, respectiv 2 Cronici 24.20-21 sustin ca Zaharia, fiul lui Iehoida preotul a fost ucis la Altar, iar Zacharia, fiul lui Barachia este profetul biblic (Zaharia 1.1) si nu e nici un indiciu cum ca ar fi fost omorât intr-un asemenea fel (daca era asa, sigur s-ar fi scris, caci e un profet important si nu s-ar fi trecut cu vederea un asemenea amanunt). Cel mai interesant e faptul că tocmai dumnezeul creștinilor susține acest lucru, tocmai dumnezeul care se dorește a fi principele păcii, care e veșnic și a fost martor la toate...iată că greșește, oare nu cunoaște ceea ce s-a petrecut...cum așa dacă a fost prezent (Paul spune că stânca din care beau evreii apă în deșert era Christos, deci ar fi trebuit să fie martor, mai mult în evanghelia lui Ioan în primul capitol îl identifică pe Isus Christos ca fiind cuvântul divin, de la îneceputul lumii prin care s-a făcut totul). Un adevărat zeu veșnic ar fi trebuit să știe astfel de amănunte...

3 – Genealogia lui Isus Christos e ambiguă. Matei 1:15-16 spune că Iosif, fiul lui Iaacov, fiul lui Matthan, fiul lui Eliezer....; apoi Luca 3:23-24 spune că Iosif, fiul lui Eli, fiul lui Mattat, fiul lui Levi..... Așadar care o fi reală? În ambele genealogii sunt incluși Selathiel și Zerubabel (Mat.1:12 și Luc.3:27), iar aceștia doi sunt descendenții lui Iechonia (1Cronici 3:16-19). Însă lui Iechonia, D-zeul lui Israel i- a spus: nimeni din seminția lui nu va mai domni pe tronul lui David (Ieremia 22:30), Mesiach fiind rege, trebuie să domnească pe tronul lui David, deci Isus fiind din seminția lui Iechonia, nu are cum să fie cel profețit.

4 – Există de asemenea ambiguitate înte Fapte 1.18 și Matei 27.5 cu privind la pământul cumpărat din banii lui Iehuda. A cumpărat el pământul conform Faptelor, sau i-a înapoiat conform lui Matei.

5 – Cina cea de Taină a fost însăși Paștele (Mat 26.17-20; Mc 14.12; Lc 22.7) sau ziua pregătirii Paștelui (In 19.14)?

6 – În Matei 2.25-26 spune că David a mâncat de la preotul Abitair. Scripturile evreiești (1 Sam 21.1 și 1 Sam.22:20 = 1 Regi 21.1 / 1 Regi22.20) spun altceva: Marele Preot era Ahimelekh și nu Abitair. Iarăși Isus Christos, zis și dumnezeu nu știe scripturile, ba mai mult în versetul respectiv din Matei îi apostrofează că nu au citit Scripturile, și numai el le știe.

7 – „Dacă Christos nu a înviat, credința noastră e zadarnică” spune Shaul din Tars în 1 Cor 15.17. Astfel că după spusele evangheliștilor Isus s-a arătat celor unsprezece apostoli (Mc 16.7-14, Lc 24.33-36) sau conform lui Paul 1 Cor. 15.5 Isus s-a arătat lui Petru și apoi celorlalți doisprezece...problema se pune în felul următor: cine erau cei 12 din moment ce Iuda murise (Matei 27.5), și succesorul său nu a fost ales (Fapte 1.26)...

Isus Khristos - PSIHOTIC Edit

Evangheliile sunt singurele surse care urmăresc îndeaproape viața lui Isus Christos, zeul creștin. Multe episoade din viața sa au fost prezentate ca fiind fapte eroice și minuni de către Biserică, însă o analiză atentă dintr-o perspectivă modernă dezvăluie altceva despre „mântuitorul” creștinilor. În comportamentul acestuia se pot observa o mulțime de indicii care conduc la boală psihică și anume: HALUCINAȚII (Satana care îl ispitește, este mântuitorul păcătoșilor, în cer se află o comoară pentru cei ce-l urmează, poate porunci îngerilor să vină să-l salveze), GRANDOMANIE (e fiul lui D-zeu, este pânea vieții, este rege), MANIA PERSECUȚIEI (lumea e împotriva lui, urmașii lui vor fi prigoniți pentru el), TULBURĂRI DE PERSONALITATE (tatal lui e în el, el este una cu tatăl lui, el este calea adevărul și viața) etc.

Sadismul nu era necunoscut lui Christos. Edit

a. Deși amănunte despre copilăria sa nu se cunosc, totuși există un singur episod care ne poate dezvălui multe despre personalitatea „eroului” creștinilor. La vârsta de 12 ani când el a fost cu părinții la Ierusalim, a fugit de lângă ei și a stat‚ ascuns trei zile, timp în care mama lui l-a căutat cu disperare părintească. Când a fost găst într-un final în Templul de la Ierusalim, mama sa l-a întrebat de ce le-a făcut un asemenea lucru, căci ea și Iosif și-au făcut griji mari pentru el. La care, copilul le răspunde că ei trebuiau să știe că se află în cele ale tatălui său (Luca 2.49). La un asemenea comportament nefiresc și răspuns răutăcios în care copilul nu manifestă nici un semn de părere de rău pentru suferința mamei și al celui ce-i purta de grijă, un psiholog imediat poate trage concluzia: copilul manifestă complexul Oedip. Astfel de manifestări sugerează o boală psihică la copii aflată în fază incipientă.

b. Un alt eveniment ce a avut loc la maturitate, dezvăluie sadismul latent al personajului biblic, întămplare petrecută în casa unui fariseu care l-a invitat pe Christos la cină. Acesta din urmă dă dovadă de lipsa de respect pentru legea evreiască: nu se spală pe mâini înainte de masă. Iar apoi începe prin a-și insulta gazda (fariseul) în mod grosolan, atacându-i nu numai pe meseni, ci și credința lor, obiceiurile și intraga cultură mozaică (Luca 11.37-52). Orice om decent și în depline facultăți mintale, nu s-ar comporta într-o asemenea manieră cu cel ce l-a invitat la el acasă, la masa lui. (episodul acesta i-a justificat pe creștini de-alungul secolelor să-i umilească pe evrei)

Ambele episoade arată cruzimea ascunsă și narcisismul lui Isus, ele conferindu-i o imagine de om cu încredere în sine, integru și sfânt fără păcate – iar acestea au condus masele needucate la credința că acesta e profet, mesia sau chiar zeu.

Isus Christos – un om predispus la violență Edit

a. Probabil cel mai cunoscut act de violență al „mântuitorului creștinilor” este acela când a vandalizat templul din Ierusalim, dărâmând tarabele negustorilor de acolo. (Ioan 2.15) Iată un Christos egosit și impulsiv, care nu s-a gândit la faptul că probabil acei oameni își câștigau pâinea de zi cu zi cu taraba lor din templu, poate erau oameni săraci și acele turturele, miei etc erau singura lor sursă de venit. Le-a împrăștiat avutul fără a avea nici cea mai mică remușcare, milă sau părere de rău pentru cei nevoiași pentru care zicea că a venit. El și-a ales bine victimele pentru a face pe eroul, s-a legat de oamenii săraci și neputincioși; in caz contrar, dacă se lega de Sanhedrin sau de preoți risca să fie îmblânzit rapid, așa că pe kohanimi (preoții evrei de la templu) prefera să-i critice în anturajul său și nu în public. b. Totuși unul din punctele culminante este atins înainte de episodul templului, acesta își varsă mânia pe un pom (Marcu 11.13-14). Într-o zi văzând un smochin pe marginea drumului a dorit să guste din roada pomului, însă nefiind timpul smochinelor, era firesc să nu găsească nimic. Atunci Isus Christos s-a înfuriat și cu mânie, blesteamă smochinul să se usuce „pentru că nu a vrut să-i dea fructe” la comandă (mare păcat că nu existau hypermarketurile, poate găsea la Carrefour sau la real,-). Așadar este relatată distrugerea unui pom din egocentrismul unui om cu probleme care a căutat moartea unei plante din răzbunare – aceasta nu i-a făcut fructe la comandă.

Analizând cele două episoade unde se manifestă personalitatea extrem de violentă a omului Isus Christos, ne putem da seama că el da semne și de necrofilie psihologică (Despre necrofilia psihologică– E.Fromm / Anatomia distructivității umane.– New York: “Cartea unei bufnițe” – An Owl Book, 1992.) Această moștenire a distrugerii le-a lăsat-o urmașilor săi și în numele acestor evenimente creștinii au omorât de-alungul timpului, oameni nevinovați pe motiv că nu le acceptă zeul, că nu vor să facă ceea ce vor ei (ex: să sărute crucea), că sunt evrei, că sunt păgâni etc.

Isus Christos a incitat la ură și a încurajat violența Edit

În Luca 11.23, el afirmă că cine nu e cu el e împotriva lui, adică cine nu îl venerează pe el e împotriva lui și a celor afiliați lui, creând astfel două tabere antagonice, semănând dușmănie și ură, învrăjbind grupurile. Nu în puține rânduri a afirmat că urmașii lui fideli sunt cei ce-și fac dușmani între apropiații lor și cei ce-i trădează pe cei din jur pentru numele său (Matei 10.34-38 și 18.15-17): „fratele va da pe frate la moarte și tatăl pe fiul său, copiii se vor ridica împotriva părinților lor și îi vor pune la moarte”. Ba chiar le spune apostolilor săi că nu a venit să aducă pacea, ci sabia, iar în Luca 19.27 invită la omorârea celor ce nu l-au acceptat. Isus a adoptat în mod inteligent strategia profetică – la începuturi a vorbit moderat și accentua iubirea și iertarea, dar mai apoi câștigând popularitate a început din ce în ce mai mult să-și scoată la iveală personalitatea, dezvăluind violența de care era capabil și pe care o nutrea în interior. Cazul său se aseamănă extrem de bine cu cel al unor mari psihopați precum Charles Milles Manson și David Koresh.

Isus Christos manifestă halucinații și tulburări de personalitate

Matei 18.5-6 (și alte versete unde sunt descrise alte halucinații) dezvăluie un alt fapt: personajul principal al evangheliilor dă dovadă de probleme de personalitate spunând că oricine primește un copil în numele lui, de fapt îl primește pe el. Iar în versetul următor iarăși dă dovadă de violența ieștă din comun tipică personalității lui – din nou afirmă cu sadism că cine nu-l acceptă ar trebui să moară de o moarte violentă și chinuitoare (legată o piuatră de gât și aruncați în mare). Altă halucinație demnă de luat în seamă apare în Matei 24.30-31 unde Isus afirmă că el va veni cu slavă mare pe norii cerului și va comanda îngerilor lui să fie culeși credincioșii. Astfel de halucinații manifestă. în general, schizofrenii, hhalucinația schizofrenului se numește aură și aceasta este o imagine reală în mintea bolnavului. Studiile au arătat că în aceste momente de criză în creierul psihoticului sunt active părțile responsabile pentru auz, văz și alte simțuri – ca și cum totul ar fi real (părțile respective par a fi excitate de stimuli externi). Luca 4.2-13 dezvăluie episoadele unde Isus are halucinația că este ispitit de diavol în pustie pe când ținea post 40 de zile (ciudat este că Iudaismul nu are nici un asemenea post și nu cere așaceva niciodată), aici el are un dialog cu „diavolul” pe care creștinii spun cu mare bucurie că l-a învins.

Orice psiholog și medic psihiatru ar recunoaște că un astfel de comportament este deviat, e pură halucinație tipică oamenilor ce manifestă schizofrenia sau psihoza manicao-depresivă.

CONCLUZII Edit

Dacă Isus Christos ar fi trăit în zilele noastre, cu siguranță nu ar fi fost pedepsit așa crunt, ci, cel mai probabil, ar fi fost internat într-un ospiciu – acolo unde un astfel de om ar beneficia de ajutor. Întâmplările arătate mai sus: fuga de părinți, cina de la casa fariseului, vandalizarea templului și în special stupida „crimă” împotriva unui pom, dau mărturie asupra faptului că „mântuitorul” creștinilor suferea de grave probleme psihice (sadism, schizofrenie, tulburări de personalitate și necrofilie psihologică). Aceste deviații ale psihicului său, e foarte posibil să fi prins rădăcină în copilăria acestuia: suferind pentru faptul că nu era fiul natural al lui Iosif, soțul mamei sale, născut fiind din adulter, nu era un membru demn în societatea evreiască a aclor timpuri. (Ioan 8.14 – evreii îi spun că e născut din adulter, lucru pe care nu îl neagă) Fuga față de părinții lui denotă faptul că acesta era îngrijorat de originile sale (probabil și copiii îl tachinau pe acest motiv) și ca majoritatea adolescenților care se află în cazuri similare, a dezvoltat narcisism grefat pe complexul Oedip și a căutat să-și elimine tatăl din cadrul familiei, creându-și imaginea de fiu al lui dumnezeu cu însușiri și puteri divine. (copilul Isus a vrut să aibă un tată mai special decât ceilalți, pentru a nu se mai simți complexat) Chiar și predicile sale contradictorii arată firea schimbătoare a acestuia (uneori predică iubirea apropelui, alte dăți spune că aduce sabia și ura între rude și prieteni), dovadă incontestabilă a unei maladii mintale. Iar familia sa nu era străină de boala lui și este notabilă partea din Biblie (Marcu.3.21-35) unde mama și frații săi au venit să pună custodie pe el pentru că „și-a ieșit din fire” (era în criză), ulterior Christos afirmă că ei nu sunt familia lui – lucru total nefiresc pentru un adult. Și acum o întrebare: de ce mama lui voia să-l prindă? De ce considera că și-a ieșit din fire? Oare nu la ea a venit Gabriel să-i dea vestea cea mare? Oare nu în jurul ei, la nașterea lui Isus, se perindau în hore îngerii și luminau stele, nu la ea au venit păstori și magi?...a uitat toate aceste lucruri și acum își considera fiul nebun?! NU – pentru că toate poveștile cu magi, păstori, stele și îngeri nici nu au avut loc vreodată.

Sursa Edit

  • TG, primul portal de socializare LGBT din România: 1, 2

Dovezi ale existenţei lui Isus Edit

Deoarece sunt şi unele păreri că Isus nu a existat şi că acesta este o invenţie a unor oameni (în special al apostolilor ) , vreau în acest articol să aduc argumente că Isus a fost pe acest pământ .

Într-o serie de articole am adus argumente pentru faptrul că Isus a fost Mesia promis de Vechiul Testament , deci am adus argumente biblice . Începând cu acest articol vreau să încep să aduc argumente pentru a demonstra că Isus a existat cu adevărat – a venit pe acest pământ , a murit şi a înviat a treia zi . Dar de data aceasta mă voi rezuma la dovezile extrabiblice .

1 Iosefus Flavius (născut în 37 d. Hr.) – istoric evreu , la 19 ani a devenit fariseu ; în anul 66 a fost comandantul , trupelor evreieşti din Galileea . După ce a fost capturat , a fost ataşat cartierului general roman . El spune într-un citat foarte contestat :

„Cam în timpul acesta s-a ridicat Isus , un om înţelept dacă este corect să-l numim om , deoarece el era un făcător de lucruri minunate , un aşa învăţător încât oamenii primeau adevărul cu plăcere . El a atras la el pe mulţi evrei cât şi pe mulţi dintre neamuri . El era Hristosul , şi atunci când Pilat , la sugestia fruntaşilor noştri , l-a condamnat la moarte de cruce , cei care l-au iubit de la început nu l-au părăsit , căci el li s-a arătat viu din nou a treia zi ; după cum profeţii divini proorociseră aceste lucruri şi alte mii de lucruri minunate despre el . Şi gruparea creştinilor , numiţi astfel după numele lui , nu s-au stins până azi .”

(Antichităţi , XVIII.33 )

2 Lucian de Samosata , un satiric din secolul II , care se referea batjocoritor la adresa lui Hristos şi a creştinilor . El i-a asociat cu sinagogile din Palestina şi făcea aluzie la Hristos ca fiind : „… omul care a fost răstignit în Palestina pentru că a introdus acest nou cult în lume … . Ba mai mult , primul lor legiuitor i-a convins că erau fraţi între ei după ce păcătuiseră odată pentru totdeauna lepădându-se de zeii grecilor şi închinându-se acelui sofist crucificat şi trăind după legile lui .” (The passing peregrinus)

Deşi vorbeşte în mod batjocoritor , acest satiric fără să realizeze a lăsat o dovadă a faptului că Isus a existat cu adevărat .

Mă miră aroganţa unora care afirmă că Isus nu a existat şi care ajung să-I batjocorească Numele . Dacă şi Biblia afirmă că El este Mesia , şi istoricii autentifică faptul că El a existat – ce motive vei mai găsi pentru a nu crede în EL

Sursa Edit


Existenţa lui Isus Edit

Nu avem dovezi ferme că Iisus din Nazaret ar fi existat. Cele patru evanghelii nu cad de acord asupra vreunui aspect important al vieții sale (data, locul nașterii, paternitatea etc). Discrepanțele sunt majore. Profetul Mahomed putem spune că este un personaj istoric, însă asta nu conferă veridicitate ideii că i-ar fi dictat un arhanghel Coranul.

Nu avem motive să credem că așa-numitul Iisus din Nazaret ar fi existat.

Aproape toți experții sunt de acord că Iisus din Biblie (scrisă la 30 de ani după presupusa lui moarte) este un amalgam de mituri, legende și ceva dovezi istorice, așadar ce putem știi despre adevăratul Iisus? Timp de peste 150 de ani, savanții au încercat să răspundă la această întrebare, însă din nefericire, căutarea lui Iisus cel istoric a produs atâtea imagini diferite ale lui Iisus câți oameni au studiat subiectul. Rezultatul este o masă confuză de opinii disparate, fără un consens în privința întâmplărilor din zorii creștinismului.

Consider că toată această dezbatere interminabilă despre istoricitatea personajului Iisus este în mare parte un red herring și mă deranjează când aud atei care au o certitudine aproape dogmatică asupra imposibilității existenței unui Iisus istoric. Ar înseamna că își asumă povara adevărului. În cele din urmă, dacă a existat într-adevăr un asemenea personaj în perioada respectivă sau nu, este irelevant pentru problema existenței unui dumnezeu.

Pretențiile divine sau supranaturale făcute despre Iisus în evanghelii nu devin în vreun fel adevărate datorită eventualei posibilități de a indica spre un personaj care ar fi putut exista cu adevărat. Doar pentru că am putea avea sau nu dovezi pentru un Iisus istoric, nu dovedește nimic despre înmulțirea pâinilor și a peștilor, învierea, umblatul pe mare, apariția în fața ucenicilor după înviere sub forma unui alt individ. În cele din urmă nu contează. Este posibilă existența unei figuri istorice, un rabin real, care să fi inspirat personajul mitologizat și ficționalizat mai târziu. A fost Abraham Lincoln Vânătorul de Vampiri adevărat? Răspunsul este da, exceptând partea cu vânatul de vampirii. Este cu certitudine bazat pe un personaj care știm că e real, dar atributul „Vânătorul de Vampiri” nu are nicio legătură cu ce făcea el de fapt.

Și chiar dacă ar fi să acceptăm toate pretențiile – Imaculata Concepție, naşterea din fecioară, învierea, Bunavestire și Adormirea Maicii Domnului – asta tot nu dovedește adevărul afirmației „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine”, doctrina centrală a lui Iisus din Nazaret. Este o afirmație ridicolă și imorală. Înseamnă că omul acesta ori era un maniac, un bolnav, un om rău, ori credea că lumea se va sfârși numaidecât și că el a fost cel căruia i s-a poruncit să anunțe acest lucru amăgiților locuitori ai Palestinei din epoca bronzului. Pentru că în cazul în care nu credea că este mandatat divin, cuvintele sale nu ar fi fost incorecte sau false, ci ar fi fost haine.

Sursa: UmanismSecular.Wordpress.com


Jesus - demon Edit

Pun mai jos un comentariu adaugat de un anonim. Dupa parerea mea este o abordare destul de interesanta a crestinismului.

(R) ANONIM:

Creştinismul originar – cult demonic

Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină privind adevărata-i esenţă. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.

Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebui să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.

Venirea salvatorului poporului era aşteptată de multe veacuri. El trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.

Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Biblie, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri de la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?

Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.

O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici pe această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbină casa? Un om nebun!

Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el era mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare de om dezechilibrat. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele? Bolnav mintal!

Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmă de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.

Un alt episod din faptele acestui om bolnav mintal este cel cu smochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Să ne imagină că un om merge la casa unuia şi-i cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din casă pur şi simplu nu au mîncare. Urmează ca cel care a cerut mîncare să îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa aceea. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care blestemă pentru că pur şi simplu nu ai avut ce să-i dai de mîncare atunci cînd el a vrut să mănînce? Puţin spus un nebun, este răul întruchipat care pur şi simplu nu raţionează. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Cazul lui Iisus este tipic patologic al unei minţi bolnave.

Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om, privitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Contează ce băgăm în pîntece! Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.

Să analizăm doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic bazat respectînd această învăţătură a lui Iisus. Un om ticălos este prins în fărădeligile lui şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă mintal nu poate funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.

Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Satana iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos în păcat cu el. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii din suferinţă pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor.

Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?

Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se vor supune noii învăţături. Această frică de năluci persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. Observăm că atenţia este concentrată pe diavol şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Dar sechelele mentale pe care le implantează în minţile oamenilor, pe cei mai mulţi rămîn să-i bîntuie toată viaţa. Deşi despre „învingătorul morţii”, se spune că a ajuns acolo la dreapta Tatălui, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date de pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat? Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Ne putem întreba dacă nu s-a dus cumva direct în iad de unde nici că-i pasă de ce se întîmplă pe pămîntul deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin pe pămînt. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă în cazul Iisus.

Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce durere prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.

Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.

Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică drept impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz patologic de bolnav mintal a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, deghizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”.

Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi rapacitatea socială a unora care pozează în creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre ei sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului creştin nici nu ştiu practic în mîna cui se află.

Puterea politică de-a lungul timpului a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul a fost tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.

Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om ce îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un bolnav mintal de a cărui boală se suferă în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne poate duce la pieire. „Salvatorul” demonic ne-a adus încet încet la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii. Unde să mai căutăm salvarea Dumnezeule adevărat?

Sursa: SweetEnough.BlogSpot.com

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki