FANDOM


Mitul sindromului post-avort Avortul nu corelează cu depresia Analiza a 21 de studii arată că nu există tulburări mentale ca urmare a avortului.

WASHINGTON (Reuters) - Niciun studiu serios efectuat până în prezent nu a documentat vreo legătură între avort şi tulburări psihologice, adica un "sindrom post-avort", iar încercările de a susţine această idee par a fi motivate politic.

O echipă de la Universitatea John Hopkins din Baltimore a evaluat peste 21 de studii ce au implicat peste 150.000 de femei şi au descoperit că studiile de calitate nu au observat diferenţe semnificative a sănătăţii mentale între femeile care aleg să facă avort şi altele.

"Cele mai bune studii nu susţin existenţa unui 'sindrom post-avort' similar 'stress-ului post-traumatic', afirmă Dr. Robert Blum care a condus studiul publicat în jurnalul "Contraception".

"Pe baza celor mai bune dovezi pe care le avem, tulburările psihologice n-ar trebui să reprezinte un factor în reglementarea avortului. Dacă scopul este ca femeile să fie ajutate, atunci ştiinţa nu ar trebui să fie distorsionată pentru promovarea agendelor politice", a adăugat Vignetta Charles, cercetător şi doctorand la John Hopkins care a contribuit la studiu.

[..]

"...studiile cu cea defectuoasă metodologie sunt cele care evidenţează în mod consistent consecinţe negative în sănătatea mentală ca urmare a avorturilor", adaugă ei.

Sursa: ABCNews.go.com

Decretei.Blogspot.com