FANDOM


PAŞTELE CRE(Ş)TIN

"hristos" NU A ÎNVIAT din morţi !!

( hristos = porecla nemeritată şi auto-impusă a înşelătorului iudeu Yeshua/Isus)


Îmi este foarte greu să încep această lucrare, lupta cu Absurdul, Prostia, Excrocheriile şi Superstiţiile umane fiind foarte descurajatoare încă din start, aceste stări fiind extraordinar de puternice în minţile majorităţii oamenilor. Dar tocmai această situaţie înjositoare, absurdă, şi extrem de toxică pentru omenire mă obligă să iau atitudine şi să spun Adevărul despre teoriile absurde şi faptele abjecte care stăpînesc şi predomină în lumea religioasă. Mai ales că această lume nu numai că nu îşi vede anormalitatea (cazul "oilor" cu două picioare ), sau şi-o vede dar nu şi-o recunoaşte (cazul "păstorilor" ) ci, mai grav, se pretinde a fi glasul adevărului şi întruchiparea perfecţiunii, chiar dacă ea însăşi îşi vede şi îşi strigă zi de zi suferinţa cauzată de inechitatea auto-creată. Căci lumea religioasă şi-a creat un cerc vicios aparent indestructibil şi făcut parcă din nişte "brazde adînci"/ inechităţi sociale, prin care înaintează cu greu şi foarte adesea cu accidente grave, şi împotriva cărora este foarte revoltată,dar pe care şi le crează singură cu un "plug mare"/susţinerea religioasă pe care îl trage cu încăpăţînare în urmă. Iar dacă vine cineva (cum fac eu acuma) şi îi spune că ceea ce face este o prostie şi o nebunie şi că cea mai prăpăstioasă brazdă este cea trasă de religie, îl repudiază pe acel "eretic/ateu/satanist,etc...", cu toată forţa. Ca în poveştile cu proşti !

Din şirul aberaţiilor religioase biblice mă voi ocupa acum de cea mai mare sărbătoare a cre(ş)tinătăţii, excrocheria şi înscenarea blasfemic numite "Paşti" de către cre(ş)tini. O voi face foarte argumentat, atît cu menţionări exacte din Biblie cît şi cu raţionamente pro şi contra şi care aparţin doar Logicului şi Posibilului. Domenii total străine religioşilor, care îşi vor manifesta indignarea prin behăituri/insulte specifice, şi care îşi "argumentează" delirurile doar cu citate tendenţioase din tendenţioasa Biblie, pe care ei, în "înţelepciunea" lor ovină, nu o văd aşa, după cum nici peştii nu văd momeala pescarului ca pe o capcană pentru ei, şi care, la final, aduce avantaje doar pescarului.

Cîrcotaşii vor spune că demersul meu este pretenţios, sau cu aere de grandomanie, sau chiar inutil, deoarece subiectul vizat a fost ultra-dezbătut de aprox. 2000 de ani, aşa că acum nu se mai poate expune ceva nou, totul fiind foarte clar. Eu o să demonstrez că nu este aşa, deoarece dacă aş fi văzut vreo lucrare: carte, film, dezbatere, etc.., care să fi expus mesajul cre(ş)tin originar şi complect precum şi adevărul faptelor/înscenărilor din NT, nu aş mai face-o eu acum. Iar în privinţa dezbaterilor milenare "clarificatoare", ele au fost doar o permanentă dispută, prea adeseori tragică, între minoritatea atee realistă şi majoritatea religioasă delirantă, fiecare pretinzînd monopolul asupra Adevărului, care nu poate fi decît unic şi de partea doar uneia dintre tabere.

Dacă despre MINCIUNA popească numită Crăciunul cre(ş)tin, sau "astăzi s-a născut hristos!"(25 dec), am expus în "www.Ofer un milion de euro- ateism", iar despre celelalte aspecte ale tendenţiosului cre(ş)tinism voi scrie puţin mai tîrziu, acum voi prezenta adevărata faţă a "paştelui" cre(ş)tin: faptul că Yeshua/"hristos" nu a înviat din morţi şi, ca urmare, credinţa cre(ş)tină este zadarnică (1Cor.15:17) !!! Şi absurdă !!


Pun cuvîntul "paşte" în ghilimele, fiindcă el este o impostură în context istoric şi biblic, deoarece niciunde în VT nu scrie că Dz va mai da o altă semnificaţie acelei unice comemorări post- egiptene (Lev 23:14). Şi cuvîntul "Dz" ar trebui pus în ghilimele, căci exprimă un nimic,o inexistenţă, dar nu o fac fiindcă mi-ar îngreuna scrisul.


Adevărul despre ceea ce s-a întîmplat în acele timpuri evident că nu poate fi cunoscut şi spus deoarece diferite interese fanatice fie l-au suprimat din start, fie l-au distorsionat pe parcursul istoriei. Aşa că acuma se poate vorbi doar despre deducţii, care se apropie de adevărurile antice în măsura în care deducţiile respective ţin cont atît de sursele istorice prezente cît şi de logica şi posibilul faptelor pămîntene sau ale fenomenelor naturii, domenii în care a făcut speculaţii înşelătorul Isus. De aceea tot ce veţi citi mai jos, este, în esenţă, doar varianta posibilă a celor relatate în Biblie. Cîrcotaşii agnostici (care încă nu s-au hotărît în care luntre să-şi aşeze.. ideile), dar mai ales fanaticii de religioşi, vor afirma că de unde ştiu eu, "deşteptul", cum au stat lucrurile acum aprox. 2000 de ani cu Isus, dacă nu am fost acolo. Răspunsul este pe cît de logic, pe atît de simplu: chiar dacă au şi o aură de miraculos şi supranatural, faptele şi înscenările iudeului Yeshua, nu-şi pot ascunde aspectul absolut uman şi banal, dar asta numai dacă sînt privite doar prin ochelarii RAŢIUNII, care au o lentilă a Logicului şi alta a Posibilului, şi dacă se ţine cont DOAR de fenomenele Naturii şi de reacţiile fizico- chimice ale materiei, care nu pot fi anihilate şi distorsionate de cineva. Varianta făcută de Isus, şi demascată de mine, a fost şi este oricînd posibilă, spre deosebire de varianta imaginată delirată de cre(ş)tini, care nu pate fi posibilă vreodată, deoarece enunţă acţiuni şi efecte supranaturale, care nu pot avea loc pe planeta Pămînt.

                                                                *    *    *    *    *    *    *    *    *     *     *    

"Paştele cre(ş)tin" sau "Învierea", sărbătoarea IMPOSIBILULUI, a MINCIUNII şi EXCROCHERIEI SUPREME! A scrie despre înşelăciunea numită "înviere" înseamnă a scrie doar despre una din înscenările din NT. Iar a nu scrie despre adevărul ei (şi al întregului NT, şi al Bibliei, în general ) înseamnă că toată lumea, nu numai partea declarată cre(ş)tină, este într-adevăr o turmă imensă de "oi" cu două picioare, care nu au capacitatea mintală să-şi închipuie adevărul înşelăciunilor ordinare cre(ş)tine. Pentru a prezenta şi înţelege " învierea" aşa cum a fost şi în realitate, trebuie menţionaţi factorii care au stat în mod vital la baza realizării sale, şi care au fost comuni tuturor celorlalte înscenări făcute de înşelătorul acela Isus (Mat 27:63). Succesul întregii sale activităţi s-a datorat, în principal, următorilor factori:

  • analizarea absolut obiectivă a naturii, societăţii şi omului (după dictonul "Cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte zeii"), în contextul timpului trecut (informativ), prezent (atunci) şi viitor (speculativ).
  • planificarea unui ideal/ţel de atins şi a mijloacelor de orice fel pentru a-l realiza cît mai repede şi indestructibil.
  • cultivarea totală a sentimentului religios şi ancestral al naivilor şi deturnarea lui spre propria lui persoană.
  • exacerbarea acelui sentiment pînă la fanatismul absolut, inclusiv uciderea altora sau auto-jertfirea.
  • axarea întregii activităţi doar pe domeniul religios personalizat şi impostor, singurul propice realizărilor materiale maxime cu efort minim şi a celor narcisist-paranoice: a celebrităţii "vrednice de închinare"(2Tes 2:4) şi veşnice, sau "viaţa veşnică"(Io 17:3).
  • alcătuirea unui grup cît mai mare de propagandişti /apostoli care să-i facă reclamă mondială.
  • alcătuirea unui grup de complici, ultra-secreţi şi fideli, care să-l ajute în acţiunile lui complotiste şi în înscenările prezentate ca minuni, şi care nu trebuiau să fie dintre viitorii apostoli, care trebuiau prostiţi în mod sincer.

Punerea în practică a acelor idei şi fapte (complotiste, blasfemitoare, ultra-comuniste şi criminale adeseori), cu care a biruit, şi biruieşte încă(?!), lumea proastă şi superstiţioasă (Ioan 16:33) l-au adus, inevitabil, pe fanaticul Yeshua/Isus, în faza răspunderii penale din vremea sa, care l-a condamnat la moarte prin răstignire, metoda cea mai neinspirată în cazul său, din cauza nerealizării unei morţi certe şi imediate şi, deci, a creării şansei realizării unor manevre oculte, foarte bine premeditate. Odată luată această hotărîre de către autorităţi, s-a trecut rapid la punerea ei în practică, fără ca cei care au comandat-o (iudeii) şi cei care au "executat-o" (romanii) să prevadă păcăleala/ ţeapa pe care o vor lua de la "victima" unsă cu toate "alifiile drăceşti" (Ioan 8: 48,52).

La un moment dat Isus a ştiut că va ajunge la un asemenea eveniment (nu spun deznodămînt pentru că nu a fost aşa, activitatea lui subversivă continuînd mult timp şi după aceea). Dacă la începtul activităţii sale "mesianice" el a sperat că va converti relativ uşor pe iudei la religia sa personală, fantezistă şi pretins irezistibilă, din cauza momelii ("împărăţia lui dumnezeu") "ca o comoară", la care toţi dau năvală (Mat 13:44), odată cu trecerea timpului a văzut că nu poate prosti pe toată lumea aşa uşor şi că cei care i-au văzut delirurile şi faptele anti-"cuvîntul lui Dz"din Tora şi scopul lor narcisisto-paranoic şi ultra-comunist, au început să acţioneze pentru a-l opri de la acele rele (Ioan 18:30) cu orice preţ, inclusiv cu moartea. Cum iscoadele sale erau "pe fază", bineînţeles că l-au anunţat. Atunci a început să "prorocească" acel eveniment, profitînd de ocazie ca să prostească iar lumea şi să facă iar senzaţie cu talentele sale de "vizionar mesianic" (Lu 18:31-33).

Executarea unui om poate fi făcută în mai multe moduri: fie legal (de autorităţi), fie ilegal (de "simpli cetăţeni" infractori), prin înjunghiere, înec, lapidare (lovirea cu pietre), spînzurare, răstignire, împuşcare, etc..., fiecare epocă avînd metodele sale. În Judeea lui Isus, uciderile legale cele mai uzuale, erau: răstignirea (la romani) şi lapidarea (la iudei). Ştiind că orice execuţie legală şi exemplară era făcută de romani prin răstignire (considerată ca fiind cea mai chinuitoare), Isus nu numai că nu a evitat o asemenea procedură dar, după ce a analizat posibilităţile de control şi manevră asupra ei, chiar a provocat-o pentru a mai crea un mit, chiar mitul suprem, "învierea din morţi", cu care să rupă gura tîrgului şi să creeze o nouă (dez)ordine mondială în perceperea miturilor şi ritualurilor religioase.

Odată stabilită acea idee genială, Isus a trecut la realizarea planului de acţiune. A analizat minuţios fiecare etapă posibilă a evenimentului dar, mai ales, posibilităţile de a controla acele etape ca să nu-i fie fatale ci, din contră, propice realizării mitului vizat. Acele etape au fost 1) provocarea autorităţilor în a lua hotărîrea punitivă supremă, condamnarea sa la moarte. 2) alegerea timpului propice pentru o execuţie mai aparte, făcută în grabă, sub presiunea timpului şi a evenimentelor şi exact înaintea Paştelui pentru ca a) în caz de reuşită să desfiinţeze sensul acelei sărbători "instituite de Dz" ca legămînt veşnic, cu semnificaţie unică şi caracter impersonal şi comemorativ (Lev 23:4-14), şi să-i dea un alt sens: auto-personalizat, megaloman şi paranoic, şi b) să profite de faptul că concitadinii săi erau ocupaţi cu Paştele lor tradiţional şi, astfel, nu aveau destul timp la dispoziţie pentru a asista la acea răstignire, sau, mai grav, pentru a stînjeni, sau chiar anihila, acţiunile oculte ale complicilor săi însărcinaţi cu luarea cu grijă a trupului (aflat în stare de catalepsie) de pe cruce, îngrijirile necesare revenirii lui în simţiri după epuizarea efectului anestezicului luat pe cruce, plecarea din mormînt, etc..etc...


Pentru a-şi asigura succesul "învierii", Isus a trebuit să se asigure de crearea tuturor factorilor necesari, printre care:

1) Crearea unui grup ultra-fidel care să supravegheze toată acţiunea şi să execute unele operaţiuni vitale. Acest lucru nu i-a fost greu deoarece chiar de la începutul activităţii sale de expert în "citirea" şi manipularea caracterelor umane a identificat foarte uşor printre ortacii săi în ticăloşii şi înscenări, indivizi dispuşi la orice pentru un cîştig maxim. Pe aceştia îi voi numi complici, deoarece acţiunile lor oculte nu trebuiau observate de viitorii apostoli propagandişti.

2) Crearea conjuncturilor favorabile în toate etapele fenomenului, în special în cea mai critică, cu constatarea rituală a morţii de către "păgînii" de romani, prin zdrobirea fluierelor picioarelor, care trebuia evitată cu orice preţ !! Pentru asta Isus a căutat, în prealabil, să se pună bine cu persoanele responsabile cu această procedură, adică cu comandanţii romani, sau sutaşii. Pentru a-i sensibiliza şi îndatora cu privire la persoana sa, Isus le-a aplicat metoda eficientă şi verificată a unor servicii deosebite, spectaculoase, care cereau ca replică recunoştiinţa profundă. Acele servicii deosebite au fost înscenări banale, dar considerate vindecări miraculoase, căci erau făcute "ca la carte" şi cu personal infractor calificat, toate desfăşurîndu-se în esenţă după acelaşi scenariu. Un complice de-al său mergea "întîmplător" pe lîngă casa victimei vizate şi, la "un pahar de vorbe" şi între patru ochi, îi oferea unui membru al familiei sale, sau unui servitor, ceva de mîncare sau băutură (iarăşi "total întîmplător", banal) în care se afla un drog, fie somnifer (în cazul "învierilor din morţi"), fie provocator de dereglări organice (în cazul "bolilor grave"). După administrarea drogului complicele pleca cît se poate de discret şi "nevinovat". Apoi, fie el (de mai departe), fie altul, necunoscut, (mai de aproape), supravegheau situaţia. Cînd drogul îşi făcea efectul şi se crea panică în acea familie din cauza necazului misterios, un alt complice îşi făcea apariţia tot "întîmplător" şi îi anunţa pe membrii familiei "mortului"/ bolnavului să nu se sperie deoarece există un mare prooroc şi vindecător, Isus din Nazaret, care vindecă orice boală şi învie chiar şi morţii, dar numai dacă cei care îi cer asta îi recunosc acele "calităţi divine". Şi să îi ceară asta cît mai repede, ca să nu moară persoana "grav bolnavă" (în realitate ca să nu treacă efectul drogului înainte ca "mesia" Isus să-şi dea acceptul "magic" pentru asta, chiar telepatic, de la distanţă)(!?). La disperare şi la insistenţele complicilor, familia încerca acea variantă că, deh!, ce avea de pierdut, mai ales că era şi cea mai la îndemînă şi incita şi prin ineditul ei. Aşa că odată Isus solicitat, "bolnavul se vindeca" şi "mortul învia" miraculos !! Isus mesia! Uraaa...


Revenind concret la cazul sutaşului (Corneliu) vizat de Isus, subiectul experimental a fost ales un rob de-al său, care a muşcat (şi la figurat, şi la propriu) din momeala complicelui "mesianic" şi a intrat misterios într-o criză acută. Cînd sutaşul şi-a văzut "robul la care ţinea foarte mult, şi care era bolnav pe moarte"(Lu 7:2-10), cu ocultul diagnosticul de "înscenare mesianică", şi s-a creat panica specifică, complicii lui Isus au apărut rapid dar, aşa "din întîmplare", şi s-au oferit total "dezinteresaţi" dar insistenţi, să ajute robul respectiv şi pe sutaş. I-au spus sutaşului să nu-şi facă griji findcă au auzit că prin apropiere se află vestitul Isus din Nazaret, mare proroc şi vindecător universal, "mesia în persoană", şi care îi va vindeca cu siguranţă robul dacă i-o va cere cu credinţă sinceră. Sutaşul, care "auzise mai înainte de Isus", presat de împrejurare dar şi incitat de ofertă, "a trimis la Isus pe nişte bătrîni ai iudeilor, ca să-l roage să vină să vindece pe robul lui". Chiar acest fapt, acei mesageri, erau semnalul pentru Isus că reuşea şi cu acea înscenare, dar şi pentru complici, care i-au administrat bolnavului antidotul salvator, în clasicul pahar cu apă dat, firesc, oricărui bolnav. Aşa că "atunci cînd s-au întors acasă, trimeşii au găsit sănătos pe robul care fusese bolnav". Nici nu se putea altfel! Înscenare pe cît de simplă pe atît de cu efect, care l-a uimit chiar şi pe Isus, prin uşurinţa cu care se pot (auto) prosti oamenii naivi şi inculţi, care aveau cunoştiinţe de cultură generală şi ştiinţe exacte cum aveau şi telefon mobil. Mai trebuie lămurit/demascat un aspect, acela al "prietenilor sutaşului trimişi la Isus" şi a spuselor lor. Aceşti aşa zişi "prieteni ai sutaşului" au fost complicii lui Isus, însărcinaţi cu acea manevră şi acel discurs, total umilitor la adresa sutaşului(care nu ar fi spus personal acele vorbe niciodată!) şi foarte măguluitor la adresa lui Isus, căruia i-a mai crescut ratingul în faţa "norodului care mergea după el", dar în special al apostolilor, care trebuiau să creadă sincer că faptele lui Isus au fost miracole reale, şi să le propage ca atare, ulterior, chiar cu riscul morţii. Pentru a se pune bine cu autorităţile, Isus a mai "vindecat" şi alte persoane, un alt caz fiind relatat la Ioan 4:43.

3) Stabilirea cît mai precisă a drogului (compoziţie şi concentraţie) pe care complicii lui trebuiau să i-l dea pe cruce, ca să intre în starea de letargie, asemănătoare morţii, cu care să-i înşele pe romani, iudei, şi apoi....pe toată lumea cre(ş)tină. Pentru "oile" cuminţi/proaste, care citesc şi cred numai Biblia, trebuie să menţionez că evenimentele vieţii şi afirmaţiile atribuite lui Isus, nu sînt numai cele scrise tendenţios în Biblie, ci şi, mai ales, cele nescrise, şi care ar spune adevărul îngrozitor despre el, dacă ar fi cunoscute (Ioan 21:25). Un aspect de primă importanţă al activităţii sale de "vindecător mesianic" a constat din cunoaşterea unor tehnici de înşelăciune (folosite la "vindecările de boli grave" şi "învierile din morţi"), dar şi a unor proceduri care aparţin de psihoterapie, hipnoză şi farmacologie, dar care erau cunoscute doar de o elită restrînsă, printre care erau şi esenienii, la care şi el şi-a făcut studiile de specialitate. Aşa a învăţat despre procedurile speciale şi substanţele cu diferite acţiuni asupra organismului, inclusiv analgezicele, otrăvurile şi somniferele, dar şi antidoturile lor. Cu asemenea cunoştiinţe secrete şi el putea "lua viaţa"/"omorî", apoi "da viaţa"/"învia din morti"/trezi, pe cine vroia el şi cînd vroia el , ca un veritabil "fiu de Dz" (Ioan 5:21, 10:17-18). Chiar dacă a făcut "minuni"/experienţe cu alte persoane, la care a folosit dozaje diferite de drog, în funcţie de corpul fiecăruia (sex, vîrstă, constituţie corporală, etc..), şi cu care nu a mers întotdeauna la sigur (cazurile de malpraxis, de "luat viaţa" cu adevărat nefiind menţionate în NT), cînd a venit vorba de corpul său a căutat o formulă sigură şi foarte experimentată pe mai multe persoane care au avut ghinionul să-i servească drept cobai. Una dintre ele a fost Lazăr, cu care poate se asemăna la corp şi vîrstă, şi căruia, fiindcă îl iubea(Ioan 11:5), i-a făcut onoarea de a-l procopsi cu acea înscenare emblematică şi a-l menţiona şi cu numele pentru gloria postumă a "vieţii veşnice"/celebrităţii"veşnice", ştiind foarte bine că personajele unei legende devin legendare (Marcu 14:9). Dacă la alţi cobai le-a administrat o doză de drog letargic pentru cîteva ore, lui Lazăr i-a dat, printr-un complice evident, o doză mai mare, pentru o zi-două, cum avea să i-a şi el pe cruce, corespunzătoare perioadei de stat în mormînt, ca mortul.


Faptul că Lazăr a fost supus unui experiment reiese foarte clar din relatarea biblică şi chiar din vorbele lui Isus, cînd le-a spus celorlalţi că "Lazăr (doar) doarme" (11) şi că "boala lui nu este spre moarte, ci (doar o înscenare făcută) spre proslăvirea sa(4), de către proşti. De aceea Isus (după ce a aflat de la complici că misiunea "moartea lui Lazăr" a fost îndeplinită) nu s-a dus imediat ca să-l învie, cum era firesc, ci a mai amînat două zile plecarea(6), ca să treacă efectul drogului letargic. Şi, ca să nu se facă de rîs dacă încerca să-l învie în zadar înainte de trezirea firească şi să nu moară de epuizare tot strigînd "Lazăre, vino afară!"(43), Isus a mai tărăgănat o zi, pe drum, sosirea lîngă Betania, în care a ajuns după patru zile de la "punerea lui Lazăr în mormînt"(17), şi cînd era absolut sigur că Lazăr s-a trezit din letargie, după cum i-au raportat complicii lui care îl aşteptau acolo, atît pentru ai da raportul asupra situaţiei cît şi pentru a i-o aduce pe Marta, care să recite şabloanele spuse de ei. Lazăr nu numai că şi-a revenit în simţiri, cam de două zile, dar a petrecut şi o perioadă de coşmar, specifică doar celor îngropaţi de vii: imobilizarea totală din cauza "legăturilor cu fîşii de pînză"(44), fără apă şi mîncare şi, mai grav, în putoarea grea/"mirosul greu"(39) al propriilor excremente. Şi toată această tragedie doar pentru ca psihopatul Isus să-şi facă manevrele abjecte prin care a trăit iar beţia trăirilor "mesianice" şi a delirurilor paranoice (25-26, 40-42) şi cu care a prostit iar nişte naivi(45), fapt care l-a tulburat (33), înfiorat (32) şi entuziasmat pînă la lacrimi (35). Toată acea operaţiune criminală a fost întreţinută şi supravegheată non-stop de complicii lui Isus, şi raportată autorităţilor de către oamenii normali (Ioan 11:46).


Cine crede că eu fabulez cînd descriu acele adevăruri şi că Isus a făcut în mod real şi fără complici "minunile" sale, se înşeală total, aşa cum se înşeală şi cînd crede că un alt tip de înşelător, cel care practică "alba-neagra", nu face o înşelăciune şi nu este înconjurat de complicii săi care, pe cît posibil, stau neremarcaţi. Eu fabulez în măsura în care Biblia fabulează şi minte. Dacă Biblia prezintă fapte reale, ele nu au putut avea loc decît aşa cum le prezint eu, şi chiar Biblia, dacă este citită cu raţiune realistă. Cine se pricepe la excrocherii ştie că eu descriu adevărul, iar cine mă contestă sînt persoanele (aproape) cinstite, care sînt credule şi nu se gîndesc la excrocherii, fiindcă îşi închipuie că toată lumea este aşa ca ele. De aceea acest fel de persoane (credulele) sînt cel mai des victimele excrocilor, pe care, în naivitatea lor, îi consideră cinstiţi sau chiar sfinţi (cazul preoţilor). Ca să le (mai)demonstrez cre(ş)tinilor încă odată cît de mult se înşeală cînd consideră adevăruri cele scrise în Biblie, mai dau un exemplu, chiar cu cazul sutaşului. Propagandiştii cre(ş)tini au relatat acel caz de două ori în NT, în două variante care se contrazic: în cea de la Luca 7:2-10 (descrisă de mine mai sus) Isus nu are vreo discuţie directă cu sutaşul ci doar cu nişte intermediari/trimişi, pe cînd în relatarea de la Matei 8:5-13 Isus vorbeşte numai cu sutaşul, direct, fără intermediari. Doar şi acest fapt arată foarte clar că Biblia nu este "cuvîntul lui Dz", ci doar scrierile unor antici inculţi şi fanatici cît cuprinde, şi care şi-au transmis prostia şi fanatismul la toţi cre(ş)tinii ulteriori, ahtiaţi după "hrana lor duhovnicească" (?!?!).


Acea "minune"/înscenare cu învierea lui Lazăr a fost picătura care a umplut paharul răbdării autorităţilor, care au văzut foarte clar că dacă nu-l opresc cît mai repede din prostitul naivilor vor sfîrşi de mîna romanilor, din cauza incapacităţii de a menţine ordinea socială firească (Ioan 11:47-48). Au văzut că singura cale de a-l opri din ticăloşii era moartea, dar au evitat să o facă "în timpul praznicului Paştilor, ca să nu se facă tulburare în norod" (Marcu 14:1-2). Cum exact acel moment era vizat de Isus, din cauza faptului că morţii trebuiau daţi jos de pe cruce în acea zi, înainte de Sabat (Ioan 19:31), pentru a nu-l rata, Isus şi complicii săi au creat o situaţie/înscenare revoltătoare la adresa sa, care să-l determine pe Iuda să-l reclame/trădeze autorităţilor. Iuda fiind premeditat ales pentru asta, deoarece era unul dintre apostolii exigenţi care au văzut mai demult manevrele ticăloase ale lui Isus şi le-a repudiat, deci nu era un tovarăş de încredere, chiar dacă a mai stat în grupul lui Isus, spre deosebire de alţii, care l-au abandonat mai demult, scandalizaţi de delirurile lui (Ioan 6:60-66). Situaţia incriminatorie se referă la un mir de nard curat, foarte scump, dar folosit doar pentru uzul personal al lui Isus, în loc să fie valorificat în folosul comunităţii, şi mai ales al săracilor, conform chiar doctrinei propagate de Isus în mod expres.(Mat. 19:21)


Aici trebuie să menţionez iar schizofrenia relatării oligofrene din "sfînta Biblie". Cazul cu mirul turnat este relatat în două versiuni, care se contrazic total. La Marcu 14:3-9 se spune că acea faptă a avut loc în casa lui Simon leprosul, unde o femeie a turnat acel mir pe capul lui Isus, scandalizînd doar pe unii apostoli, nu şi pe Iuda, iar la Ioan 11:1-2, 12:3 se spune că aceeaşi faptă a avut loc în casa Martei ( sora lui Lazăr, "înviatul") de către Maria, care a turnat acel mir pe picioarele lui Isus, scandalizînd doar pe Iuda, nu şi pe alţi apostoli. Iar cele două relatări nu se referă la două cazuri separate, ci doar la unul, la cel care l-a determinat pe Iuda să-l demaşte pe Isus ca ipocrit absolut (Marcu 14:6-7). Căci Iuda nu a pornit din două locuri şi nu "l-a vîndut" pe Isus de două ori. Chiar dacă citesc Biblia de 40 de ani, mărturisesc că nu am observat această contradicţie pînă acum. Şi nici altele, pe care le-am văzut mai recent şi pe care le expun în postarea "Contradicţii în Biblie". Cu cît citesc mai atent "cuvîntul lui Dz" din "sfînta Biblie", cu atît văd mai clar că parcă citesc "1001 de nopţi", şi că puterea şi succesul minciunilor din Biblie în minţile unor oameni (majoritari, din păcate) se datorează apetitului lor pentru basme captivante, mai ales dacă ele îi implică şi pe ei "în acţiune" într-un mod imaginaro- deliranto- "interactiv".


Revenind la cazul "trădării lui Iuda", acea faptă a fost iarăşi foarte bine premeditată şi regizată de Isus şi complicii lui, tocmai pentru a provoca acea "indignare colectivă" (Marcu 14:4), manifestată chiar de complici, care l-au împins şi pe Iuda să meargă la preoţi şi "să-l vîndă pe Isus". Aşa că preoţii s-au văzut cu un "cadou de Paşti" nesperat, şi cu vînatul/"lupul în blană de miel" oferit pe tavă, ei nemaitrebuind să-şi stoarcă creerii pentru găsirea unui vicleşug, ca să-l prindă pe Isus (Marcu 14:1). Iuda l-a demascat pe Isus fără pretenţii financiare, dar preoţii, de bucurie, i-au făgăduit (şi mai tîrziu oferit) bani (Marcu 14:10-11, Luca 22:4-5). Varianta falsă a cre(ş)tinilor, cum că Iuda l-a vîndut pe Isus doar pentru bani, nu stă în picioare deoarece banii aceia nu erau o necesitate pentru el. Acea variantă falsă este susţinută cu obstinaţie de cre(ş)tini ca să mascheze motivul real al gestului: comportamentul inechitabil şi schizofreno-paranoic al lui Isus. Tot cu minciuni, cu două variante care iarăşi se contrazic, vin cre(ş)tinii şi cînd prezintă situaţia lui Iuda de după demascare/"trădare". În prima variantă, de la Matei 27:2-10 se spune că Iuda s-a căit de fapta sa şi a dus banii înapoi la preoţi, apoi s-a spînzurat. Iar preoţii au cumpărat cu acei bani un teren. Se prezintă faptele ca şi cum ele au fost prorocite cu mult timp în urmă, "de scripturi", şi se face referire în acest sens la nişte versete din VT care, în realitate se referă la alte persoane, nu la Isus ! Căci (verificînd versetele "profetice" de la Matei 27:3-10) ele se referă la un anume Ahitofel (2Sam 17:23) şi la delirurile de la Zaharia 1:11-13 care spun de plata a 30 de arginţi pentru nişte nenorocite de oi. În a doua variantă, cea de la Fapt. 1:18 se spune că "Iuda şi-a dobîndit un ogor cu acei bani, apoi a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc, şi i s-au vărsat toate măruntaiele". Iarăşi nu pot să nu demasc totala nebunie, sau excrocherie a celor care au prezentat acele fapte. Căci este IMPOSIBIL ca un om mai întîi să se spînzure, apoi să plesnească prin mijloc (din ce motiv?) şi să cadă cu capul în jos pe un ogor, sau mai întîi să plesnească prin mijloc şi apoi să se spînzure (?!), ca să punem într-o singură ipostază ambele variante. În realitate situaţia a fost cu totul alta şi foarte posibilă. Cea mai plauzibilă este următoarea: după ce a primit acei bani, Iuda şi-a cumpărat un teren/ogor. După ce Isus şi-a revenit în simţiri/"a înviat din morţi", şi-a trimis complicii la Iuda ca să-l omoare, dar iar după şablonul unor versete din VT (Ps.69:25, 109:8; care se referă doar la Solomon!), ca apoi să poată prezenta acea situaţie drept profetică (Fapt 1:20). Odată ademenit la acel ogor, complicii criminali ai criminalului Isus (Marcu 10:17-18), l-au înşfăcat, i-au pus funia în jurul gîtului şi l-au spînzurat. După ce s-au asigurat că a murit şi l-au admirat un timp în acea poziţie, l-au dat jos şi, ei, sau chiar (şi) Isus personal, l-au tăiat cu sabia/iile, ciopîrţindu-l şi vărsîndu-i măruntaiele pe jos. Apoi au răspîndit zvonul despre acea crimă mesianică, dar un zvon fals, oligofren şi contradictoriu: o variantă cu spînzurarea şi o alta cu hara-kiri, ambele făcute de Iuda (!?!).

Sursa Edit

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki