Preotii sunt cei pe care episcopii ii hirotonisesc pentru a primi harul divin si a se constitui in propovaduitori ai cuvantului lui Dumnezeu pe pamant. Sunt ei insa buni si drepti si isi cinstesc menirea sau sunt de fapt un rau necesar crestinului? Se spune ca preotii nu trebuie sa fie judecati de oameni, caci ei sunt cei alesi de Dumnezeu sa propovaduiasca cuvintele Sale si sa ii ajute pe credinciosi sa vada calea cea buna in viata. Atunci insa cand chiar cei ce le spun crestinilor cum sa se poarte calca stramb si isi incalca juramintele si cuvintele evanghelice, ce ar mai trebui sa creada crestinul?
Este o vorba: „fa ce spune popa, nu ce face popa”, iar in contemporaneitate, aceasta incepe sa se aplice chiar in cazul preotilor. In ultima vreme, tot mai multe cazuri in care sunt implicati preotii ajung la televizor, acestia aparand in ipostaze nu tocmai placute sau corecte din punct de vedere crestinesc. Cei care ii invata pe oameni sa fie buni, blanzi si sa asculte de cuvintele lui Dumnezeu si sa le implineasca intru tocmai isi nesocotesc propriile cuvinte si menirea lor si ajung sa se lase induplecati de „ochiul dracului”, de lacomie si de boarea alcoolului sau de dorintele trupesti.
Preotii erau in trecut stalpi ai societatii, fiind vazuti cu respect si admiratie in comunitatile lor. Ei ii ajutau pe cei saraci si ii sfatuiau pe cei din parohiile lor, dandu-le cugetari intelepte si aducand echilibru si luminare acelora care aveau nevoie. Ei erau aceia care le aratau oamenilor cum trebuie sa fie un bun crestin si le dadeau exemple de viata. In prezent mai sunt si astfel de sfinti parinti care au grija de parohiile lor si ii ajuta pe cei in nevoie, urmandu-si menirea data de la Dumnezeu si incercand sa ii apropie pe credinciosi de forta divina. Bunatatea si blandetea stau pe chipurile si in glasurile lor care vin ca o alinare pentru sufletele ce salasluiesc pentru cateva ore de rugaciune in biserica.
Pe de alta pare insa, preotii noi si nu numai, care au fost ademeniti de culoarea si mirosul banilor sau care chiar nu au avut niciodata menirea de a fi duhovnici, ajung sa aiba „in stapanire” comunitati intregi de oameni. Strictetea seminariilor si Facultatilor de Teologie au ajuns un mit, o legenda in prezent, iar studentii ajung sa se destrabaleze peste tot, uitand de chemarea catre care chiar ei s-au indreptat. In unele cazuri, chemarea era de fapt o ademenire a banilor, caci preotul din ziua de astazi ia bani pentru orice fel de slujba si intreaga sa comunitate de credinciosi poate vedea vila si masina sa ultimul racnet. Contributiile cetatenilor ajung sa creasca burtile preotilor care devin din ce in ce mai avizi de putere economica si avutie. In prezent, toleranta Bisericii fata de cei care invata teologia este mult mai mare asa ca multi dintre preotii hirotonisiti nu au chemarea catre preotie ci doar pe cea catre bani. Acest principiu nu se aplica tuturor bineinteles, insa exact acea parte a clericilor care calca stramb inca de dinainte de a imbraca straiele preotesti ajunge prin ziare sau chiar la televizor.
Preotii apar in numar tot mai mare pe la posturile sau buletinele de stiri, iar situatiile in care acestia se afla nu sunt unele imbucuratoare. In accidente de masina, beti, in conflicte familiale sau luand mita ori cerand favoruri sexuale pentru indeplinirea unor ritualuri – acestea sunt ipostazele in care preotul a ajuns sa fie aratat in mijloacele media. Mai sunt fetele bisericesti credibile in aceste ipostaze sau au devenit doar un rau necesar credinciosilor care doresc doar sa fie mai aproape de cele sfinte pentru cateva momente?
Multi sunt cei care cred si spun ca preotii care au aparut in astfel de ipostaze sau care sunt cunoscuti in cadrul comunitatii a stramba imaginea trimisului lui Dumnezeu ar trebui caterisiti. Hirotonisirea ar trebui data cu mai multa atentie de catre episcopi, insa nici acestia nu pot sti de fapt daca cei pe care ii sfintesc au harul de a face ceea ce li se da sau nu. Aceia care gresesc, desi chiar ei propovaduiesc invatamintele crestine, ar trebui scosi din functia monahala pe care o au. Crestinii spun ca preotii insisi ar trebui sa isi analizeze faptele si sa ceara penitenta pentru greselile lor, renuntand la hainele monahale de unii singuri. In numeroase sate, comunitatea a ales sa renege anumite fete bisericesti care s-au dovedit a fi nedemne de increderea lor. Desi sunt hirotonisiti, in ochii crestinilor, acei preoti care au gresit, calcand peste predicile pe care le impartasesc tocmai enoriasilor lor, sunt vazuti dintr-o perspectiva negativa si nu mai sunt doriti in biserici.
Preotii au misiunea de a-i aduce pe crestini in biserica, insa atunci cand chiar ei sunt cei care calca stramb, cum ar trebui sa fie priviti? Aceia care au cazut in patima banului si care inchid ochii si chiar savarsesc pacate majore ar trebui sa fie priviti de catre crestini ca un rau necesar izbavirii? Ortodocsii isi aleg duhovnicul in functie de modul in care preotul este vazut in comunitate, de modul in care acesta isi desfasoara slujba si de reputatia acestuia in comunitate. De aceea, preotul ar trebui sa fie un exemplu de smerenie, slujba si credinta in Dumnezeu si nu un exemplu de desfranare si smintire.
Preotii cu chemare sunt cei pe care credinciosii ii iubesc si respecta si cei care sunt vazuti bine in comunitate. Sfetnic al credintei, preotul a detinut inca din vremuri indepartate un loc superior in cadrul comunitatii, insa aceasta viziune incepe sa se destrame odata cu perfidia, zgarcenia, lacomia si lipsa chemarii divine din preoti. Preotul trebuie sa fie cel care da exemplul nu exceptia de la acesta, el trebuie sa le arata enoriasilor sai calea catre mantuire si apropierea de Dumnezeu. Doar aceia care merita si care arata ca au harul divin ajung sa fie respectati si iubiti in cadrul comunitatii religioase din care fac parte, cei care intra in lumea religioasa sub forma de preoti si care o considera pe aceasta o slujba fiind lasati la o parte de catre credinciosi.
Sursa: DLI.ro